A apelat la operații estetice încă din 1999. O mai recunosti?

0

Este una dintre artistele din România, care a reușit să reziste în industrie chiar și după o carieră de mai bine de 20 de ani. Solista împlinește astăzi 52 de ani și, în ciuda vârstei, arată senzațional. Cu un decolteu de invidiat și o siluetă asemenea, Daniela Gyorfi este prima vedetă din România care și-a pus silicoane.

Artista a apelat în urmă cu mulți ani la o mărire a bustului. Încă din 1999, Daniela s-a lăsat pe mâna esteticianului din dorința de a avea o imagine impecabilă.

 

“Voiam şi eu sâni mai mari, aşa că mi-a trecut prin minte să îmi pun nişte şosete în sutien. Efectul a fost garantat. Trebuia să îmbrac pentru acel eveniment o bustieră mult prea largă şi am fost nevoită să o umplu cu ceva!”, declara în trecut Daniela într-un interviu pentru click.ro.

Și pentru că a descoperit gustul intervențiilor estetice, Daniela a mărturisit că a mai apelat de câteva ori la medicul specialist.

“Mi-am făcut o operaţie la nas. Dacă aş fi mai mult operată, în primul rând că aş spune, pentru că nu este nimic rău ca la 50 de ani să ai grijă de tine. Da, mă gândesc să îmi fac un Botox, mi-am mai făcut buzele, mi le-am mai şi stricat, mi-am reparat dantura, care n-a fost neapărat un moft, și am extensii de păr”, a dezvăluit Daniela Gyorfi în emisiunea Danei Săvuică, intitulată ”E OK! să fii vedetă?”.

Chiar dacă viața sa pare una fabuloasă, datorită notorietății, Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe drame de-a lungul timpului. Dincolo de pierderea mamei sale, cea mai dragă persoană dn viața sa, artista a suferit din cauza mai multor sarcini pierdute.

“Viața agitată, nopți nedormite, spectacole… Am avut unul, iar noaptea am avut frisoane. Eram însărcinată în 3-4 luni. Am ajuns la spital, doctorul mi-a zis că s-a oprit evoluția sarcinii. Asta a fost prima. Am zis, asta e, nu beau, nu fumez, nu mă droghez… Am rămas din nou însărcinată, am pierdut-o tot așa, la 3-4 luni. Medicul mi-a zis s-o las mai ușor. M-am dus la control, după ce am pierdut-o și pe a treia, pe la 4 luni. Am crezut că mor la asta. Am avut o hemoragie puternică.”, povestea Daniela într-un interviu pentru “Vorbește lumea”.

Totuși, soarta i-a surâs, iar Daniela și George Tal au devenit părinții unei fetițe perfect sănătoase.

Eu am avut și depresie, de care nu mi-am dat seama. Plângeam din orice. Am făcut o mie de teste, nu aveam nimic în neregulă. Am zis că e cazul să fac testul papanicolau, am ajuns la spital, dar înainte mi s-a făcut o ecografie… Și am aflat că sunt din nou însărcinată. Și am făcut consult de la o săptămână la alta. Doctorul mi-a zis să renunța la multe și am renunțat. La efort mare, fără diete… Și așa a apărut Maria. Nu m-am bucurat decât în ultima clipă”, a mai spus Daniela.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide