Adrian Streinu-Cercel, avertisment înfiorător despre cele 38 de mutaţii ale COVID-19. Ce se întâmplă în România

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a făcut un anunț îngrijorător despre mutațiile pe care le-a dezvoltat COVID-19 şi dă asigurără că nu vom scăpa de virus prea curând.

Adrian Streinu-Cercel a vorbit despre pericolul care îi pândește pe români, dar și de noile descoperiri cu privire la noul coronavirus. SARS-CoV-2 a dezvoltat de la începutul pandemiei până în prezent peste 38 de mutații cu care sunt asociate diferite grade de infectivitate și severitate.


Apreciază și distribuie !

„Acest virus SARS-CoV-2 nu are de gând să iasă prea curând din circulaţie – nivelul mare de mutaţii pe care a început să şi-l dezvolte. Chiar în această dimineaţă, am citit un articol care urmează să fie rapid publicat, cu multitudinea de mutaţii pe care le are la nivel de structură de spike, peste 38 de variante, care se pare că asociază un grad de infectivitate şi de severitate mai mare bolilor pe care le induc. Este foarte adevărat că aceste mutaţii au fost izolate de la Spitalul Pitie-Salpetriere din Paris”, a declarat Adrian Streinu-Cercel.

Medicul a mai precizat că nu a existat o transmitere a virusului în „Matei Balş”, astfel că pacienții internați pentru alte afecțiuni nu s-au infectat cu noul coronavirus.

„Ceea ce vreau să spun este că nu avem voie să ne jucăm de-a pandemia. Nu-şi pune problema nici ce culoare are unul, nici ce culoare are celălalt. Atacă absolut la fel şi când ţi-e lumea mai dragă şi apoi te întrebi: de ce tocmai eu? Când ai ajuns să te întrebi asta, atunci înseamnă că ai nevoie de sistemul sanitar. Şi atunci să vezi dacă îţi mai dă mâna să spui că ăla e aşa, că ăla e aşa”, a concluzionat Adrian Streinu-Cercel.