Alexandru Rafila: Nu orice mască ajută împotriva coronavirusului. Metoda eşarfa este ineficientă

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat la RFI că nu orice fel de material poate fi folosit eficient pe post de mască împotriva coronavirusului.

„Utilizarea măștilor de protecție care nu sunt măști autorizate medical, dacă vreți, este discutabilă. Sigur că orice mască este o barieră în plus, barieră mecanică, dacă vreți, în calea acestor micropicături care răspândesc infecția, ele provin bineînțeles de la persoane bolnave.

Părerea mea este că ar trebui să existe un soi de standardizare, adică nu orice fel de material, orice fel de obiect vestimentar îl folosești pe post de mască.

Trebuie să fie dintr-un bumbac dens sau din alt material textil dens, să-ți permită totuși să respiri cu suficient de multă ușurință și ceea ce este cel mai important, să se poată spăla și călca, altfel, dacă o să folosim improvizat tot felul de lucruri, pe care nu putem să le spălăm, dimpotrivă, le vom încărca cu microorganisme din cavitatea bucală sau din căile respiratorii și ulterior le vom refolosi sau le vom pune în diverse locuri în care pot veni și alții în contact cu ele, nu am făcut nimic.

Deci în momentul când stabilești o astfel de recomandare sau mai mult, obligație, trebuie să și pui la dispoziția beneficiarilor măști sau măcar să le indici de unde să le cumpere”, a spus Alexandru Rafila la RFI.ro.


Apreciază și distribuie !

Expertul în microbiologie atrage atenția că eșarfele nu ajută prea mult împotriva coronavirusului.

„Eșarfele, mai puțin. Există și măști, nu neapărat sanitare, măști textile, care se pot refolosi, dar ele trebuie să poată fi spălate zilnic și călcate și dezinfectate”, spune Rafila.

Președintele Societății Române de Microbiologie este de părere că înainte să oblige locuitorii să poarte mască de protecție când ies din casă, autoritățile locale care au luat asemenea măsuri ar fi trebuit să asigure și stocurile necesare pentru populație.

„Ei trebuiau să se gândească la lucrul ăsta când au luat decizia, adică întâi pregătești din punct de vedere logistic și după aceea iei decizia. Dacă întâi iei decizia și după aceea te trezești în situația de a nu putea furniza nici măcar o indicație de unde poate omul să-și cumpere o astfel de mască, nu creezi decât neîncredere într-o acțiune de genul ăsta”, a adăugat el.

Raed Arafat a scris, duminică, pe Facebook, că toată lumea trebuie să poarte mască pentru că va „dura până ne vom obișnui cu această practică, dar ar fi bine să începem să aplicăm această practică cât de repede posibil”.

„Este cunoscut faptul ca nu prea gasim masti simple in piata si faptul ca in cazul in care gasim preturile pot fi exorbitante. De aceea au inceput sa apara alternative ce pot fi realizate acasa de oricine ca sa le poarte cand iese din casa”, a spus Arafat.