Anunțul momentului pentru mii de pensionari!

Negocierile dintre PSD și PNL pentru formarea noului guvern au vizat și măsuri sociale. Printre acestea, sunt pensiile și creșterea acestora cât mai repede, dar și introducerea unei noi pensii.

A 13-a pensie, introdusă de la 1 ianuarie 2022

PSD-iști vor să le dea mai mulți bani anumitor pensionari, mai exact a 13-a pensie. Anunțul l-a făcut fostul ministru social-democrat al Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi.

În acest context, potrivit unor surse politice, citate de Antena 3, pensia minimă crește de la 800 la 1.000 de lei.

Așadar, cei care vor beneficia de a 13-a pensie, începând cu 1 ianuarie 2022, sunt pensionarii cu pensii mai mici de 1.600

De la 1 ianuarie punctul de pensie se va majora cu 10%.(a 13-a pensie), asta însemnând încă 1.200 de lei, deci un total de 2.800 de lei pentru această categorie de pensionari, însă o singură dată pe an.

„ Acest 10% se aplică doar la pensiile pe contribuție, nu vorbim de acele indemnizații speciale ”, a precizat deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii.

Cei cu pensii mai mari de 4.000 de lei vor trebui să își plătească singuri contribuția la sănătate, iar astfel pensia lor nu va crește.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata