Armin Nicoară este o persoană foarte activă în mediul online, în special pe pagina lui personală de Instagram, unde își ține urmăritorii la curent cu tot ceea ce face, de la evenimentele la care ia parte, până la detalii din viața sa de zi cu zi.

 

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Armin Nicoară

Cu toții știu că, în ultima perioadă, Armin Nicoară nu a stat prea bine la capitolul sănătății. În urmă cu câteva luni, acesta a trecut prin momente dificile, făcând mai multe drumuri la Paris pentru a-i fi efectuate niște investigații amănunțite.

Ba mai mult, saxofonistul a fost la un pas de o intervenție chirurgicală foarte grea, însă, după ce a aflat rezultatele analizelor, operația nu a mai fost necesară.

Pe lângă această afecțiune, de care artistul a trecut cu bine, într-un final, acesta suferă de diabet. Armin Nicoară se luptă cu această boală de aproximativ 12 ani. Această problemă de sănătate a fost depistată atunci când cântărețul avea doar 15 ani, ceea ce i-a marcat semnificativ copilăria și adolescența.

La un moment dat, starea lui de sănătate se agravase, din cauza diabetului, ajungând chiar în comă.

Cele 5 zile în care a stat conectat la aparate au fost chinuitoare atât pentru el, cât și pentru familia lui. 

„Nicio mișcare.(…) Mort, într-un fel, la pat.(…) Am ajuns sclavul spitalelor”,  a povestit Armin Nicoară, în luna aprilie, la emisiunea „În oglindă”.

Armin Nicoară a fost supus unei intervenții medicale

Recent, saxofonistul a trebuit să se vadă, din nou, cu doctorul, urmând să treacă printr-o operație. Spre deosebire de problemele pe care le-a avut, aceasta este una minoră, de natură stomatologică.

 

Mai exact, artistul a trebuit să se opereze la gingie, însă, cu toate că afecțiunea nu este una gravă, înainte de a începe procedura, el le-a cerut internauților suport moral, întrucât este foarte atașat de fanii săi.

„Astăzi este ziua în care trec printr-o intervenție medicală importantă. Sunt pe punctul de a mă opera la gingie sub îndrumarea minunatului doctor Marcu Cristian. Gândurile și urările voastre pozitive sunt cu adevărat apreciate în acest moment! Mulțumesc pentru susținere.”,  a scris Armin Nicoară, alături de fotografia din cabinetul medicului stomatolog.

Urmăritorii nu au întârziat din a comenta la postarea cântărețului, transmițându-i numai gânduri bune.

„Curaj, frumosule! Îți țin pumnii! Te recuperezi repede./ Succes, fii puternic. Noroc./ Sănătate și mult curaj!/ Dumnezeu să fie cu tine!!!”, au fost câteva dintre mesajele fanilor lui Armin.