Avertismentul medicului Alexandru Rafila: „Urmează o vânătoare de vrăjitoare!”

Avertismentul medicului Alexandru Rafila. Președintele Societății Românie de Microbiologie a spus că urmează o „vânătoare de vrăjitoare” în rândul personalului medical, după criza pandemică, din cauza unor decizii la nivel politic.

„Mai este un lucru care este extrem de periculos în momentul de față, este cel legat de presiunile asupra personalului medical. Eu vă spun ce se întâmplă cel puțin la noi la Matei Balș, unde, fie din cauza board-ului politic, fie din cauza unor incapacități în a explica suficient lucrurile legate de infecția cu noul coronavirus, pacienții fac de multe ori presiuni de tot felul de tipuri asupra personalului medical. Să știți că noi aici lucrăm într-o tensiune extrem de mare și cred că lucrul acesta ar trebui într-un fel sau altul oprit”, a spus medicul Alexandru Rafila.

Avertismentul medicului Alexandru Rafila: Nici nu-și asumă politic deciziile
Președintele Societății Românie de Microbiologie susține că se așteaptă ca personalul medical s fie culpabilizat pentru eventualele nereușite sau probleme legate de această pandemie.

„Altfel, la finalul acestei pandemii, sau nu știu dacă la finalul pandemiei, sau când problema de sănătate publică nu va mai fi atât de acută, o să asistăm la o vânătoare de vrăjitoare în rândul personalului medical, care o să fie într-un fel sau altul culpabilizat pentru eventualele nereușite sau probleme legate de această pandemie. Lucrul acesta se manifestă și în zilele acestea printr-o lipsă de asumare la nivel politic a unor măsuri care sunt luate din considerente politice, nu din considerente medicale”, a precizat Alexandru Rafila.


Apreciază și distribuie !

Face apel la prudență din partea populației
Medicul Alexandru Rafila a declarat că românii vor putea pleca în concedii în ţări unde numărul de infectaţi este mai mic fără ca la întoarcere să fie obligaţi să stea în izolare, conform romaniatv. Prin urmare, specialistul susţine că oamenii trebuie să fie în continuare prudenţi şi responsabili, întrucât există posibilitatea ca turiştii să transporte virusul dintr-o ţară în alta.

Președintele Societății Românie de Microbiologie susţine că în cazul unei probleme de sănătate publică există două elemente contradictorii: faptul că fiecare se gândeşte la problema personală, iar problema generală este de sănătate a comunităţii. „Totdeauna când vorbim de probleme de sănătate publice, ai două elemente care sunt oarecum contradictorii. Omul se gândeşte la problema lui personală. Cea de-a doua este problema generală de sănatate a comunitaţii”, susţine Rafila.

De asemenea, medicul a declarat că trebuie verificată situaţia cifrelor din Bugaria sau Grecia, dar şi lista ţărilor unde se poate călători fără a fi izolat la întoarcere.

„Părerea mea este că dacă acest lucru se menţine, măsura izolării nu se va mai aplica. Vii dintr-o ţară în care şansele de a fi infectat sunt mai mari decât în România. Cum în România am avut în medie 250 de cazuri pe săptămână, trebuie să vedem care sunt aceste cifre în Bulgaria sau în Grecia. Lista ţărilor unde poţi să călătoreşti fără să fii izolat la întoarcere. Ulterior, dacă este rezonabil, măsura izolării să nu fie necesară. Lucrul ăsta nu înseamnă că avem un comportament lipsit de responsabilitate. Odată plecaţi în vacanţă putem să ducem noi virusul” , a conchis specialistul.