Boala pe care o au cei mai mulţi infectaţi cu COVID-19

Infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2 afectează un număr ridicat de persoane pe intreg globul, iar bolnavii cu alte afecţiuni medicale au cel mai mare risc de complicaţii severe sau chiar de deces. Asadar, medicii atrag atenţia că precauțiile generale contra COVID-19 sunt cu atât mai importante: igiena mâinilor, a tusei și strănutului (într-un șervețel sau în plica cotului), limitarea contactului interuman și a deplasarilot.

Medicii spun că boala determinată de noul coronavirus poate îmbrăca forme severe la persoanele în vârstă, mai ales cei cu boli cardiovasculare și diabet. După analiza mai multor cazuri de îmbolnăvire, acestia au constatat că diabetul zaharat este a doua cea mai frecventă afecțiune preexistentă printre cazurile de COVID-19 care au evoluat cu deces, în condiţiile în care diabetul a a avut o prevalență de 42,3% în rândul pacienţilor.

Sa nu uitam ca diabetul se asociază cu bolile cardiovasculare și renale și cu vârsta înaintată, iar toți acești factori contribuie la evoluția severă a infecțiilor. Interacțiunea între diabet și virus este complexă, și nu se cunoaște cu siguranță dacă hiperglicemia contribuie la virulența SARS-CoV-2, sau dacă acesta modifică metabolismul glucidic.


Apreciază și distribuie !

Analiza a 72.314 de cazuri de COVID-19 în Wuhan, epicentrul epidemiei, a condus la observația că boala se asociază cu o mortalitate de 7,3% printre pacienții diabetici.

Asociația Americană de Diabetologie a sumarizat impactul COVID19 în diabet:

Diabetul nu crește riscul de infecție cu SARS-CoV-2;
Diabetul crește riscul unei evoluții severe a COVID19, în condițiile dezechilibrului glicemic- și chiar a suprainfecțiilor bacteriene pulmonare;
COVID-19 crește riscul complicațiilor diabetice, printre care se numără cetoacidoza diabetică, o complicație acută, cu prognostic grav;
În perioada stării de urgență și a distanțării sociale, pacienții cu diabet trebuie să își ia o serie de măsuri suplimentare:
Provizii de insulină și alte medicamente antidiabetice prescrise;
Provizii de glucagon și alimente formate din zaharuri simple (suc de fructe, dulciuri), pentru a echilibra o posibilă hipoglicemie;
Provizii alimentare și de materiale igienice obligatorii (săpun, dezinfectant).
Potrivit raportuldegarda.ro, această recomandare este susținută și de către conf. dr. Anca Pantea Stoian, coordonator al Comitetului Științific RoDiabet, care îi încurajează pe paciențisă păstreze rezerve de medicație antidiabetică (inclusiv insulină), suficiente pentru 1-3 luni, împreună cu suficiente bandelete de testare a glicemiei și a corpilor cetonici. De asemenea, trebuie menținută funcționarea dispozitivelor necesare, precum pompa de insulină și glucometrul.