BREAKING NEWS: Școlile SE ÎNCHID în perioada 11 – 22 martie

Ludovic Orban a anunțat, în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, că școlile vor fi închise în perioada 11 – 22 martie.

„Guvernul, instituțiile implicate, conducătorii de instituții sunt mobilizați, urmărim toate desfățurările, încercăm să luăm cele mai bune măsuri. Am luat decizia suspendării cursurilor în școli în perioada 11-22 martie, cu posibilitatea de prelungire.


Apreciază și distribuie !

Este o măsură cu caracter preventiv. La baza acestei decizii au stat mai multe considerații. Primul argument e legat de o creșterea riscului de a ajunge în țară persoane venite din zone cu o largă răspândire a epidemiei. Avem informații despre foarte mulți cetățeni români care, atunci când au aflat despre închiderea Lombardiei, au plecat spre România. Considerăm că e unr isc crescut și amd iscutat de întărirea măsurilor la graniță.
Decizia e luată pentru o perioadă de 8 zile. Vrem să și vedem evoluția numărului de diagnostice și nu numai. Grija noastră e de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare”, a declarat premierul interimar.

Orban a mai precizat că au decis întărirea controlului la frontieră pe transportul rutier și feroviar.

„Am mai luat decizii privind anumite mecanisme pentru a limita răspândirea – creșterea capacității de diagnosticare, creșterea numărului medicilor, anchete epidemiologice, situația stocurilor de materiale și echipamente. Îndemn la calm, la un comportament rațional și la responsabilitate individuală”, a mai afirmat acesta.