Cântăreața de muzică populară Daniela Cușnir a murit. Artista avea doar 23 de ani

Artista populară Daniela Cușnir a murit. Cunoscuta interpretă din Suceava și-a pierdut viața, la numai 23 de ani, într-un cumplit accident. Din câte se pare, șoferul mașinii în care era ar fi adormit la volan. Cei doi se întorceau de la un eveniment unde cântaseră toată noaptea.

Daniela Cușnir, o cunoscută cântăreață de muzică populară din Suceava, și-a pierdut viața într-un grav accident. Tânăra de doar 23 de ani nu a mai avut nicio șansă să scape. Cântăreața de muzică populară a murit în mașina condusă de un tânăr de 19 ani. Acesta ar fi adormit la volan și a ieșit de pe șosea. Mașina a scăpat de sub control, a intrat într-un BMW parcat, iar apoi a lovit un cap de pod. Șoferul, Vlad Barbir, era violonist în formația Dorna Band, alături de care cânta și Daniela.

Daniela Cușnir a murit

Din primele informații, Daniela și Vlad se întorceau de la un eveniment care avusese loc la Vatra Dornei. Aici aceștia ar fi cântat toată noaptea. Potrivit oamenilor legii, accidentul s-ar fi produs pe fondul oboselii. Vlad Barbir a fost scos conștient din mașină, cu răni grave, fiind transportat la spital.

Daniela Cușnir era una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică populară din Suceava. Din nefericire, aceasta și-a pierdut viața la numai 23 de ani. Tragedia s-a produs pe raza localității Dărmănești din județul Suceava, pe fondul oboselii șoferului.


Apreciază și distribuie !

Potrivit anchetatorilor, cei doi se întorceau de la un eveniment din Vatra Dornei. În urma impactului, șoferul a supraviețuit, fiind scos conștient din mașină, cu răni grave. La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale și o ambulanță SMURD. Totodată, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță a fost prezent pentru acordarea îngrijirilor.

Un alt accident mortal, în Maramureș

Un şofer de TIR şi-a găsit sfârşitul după ce camionul pe care îl conducea s-a răsturnat într-o curbă. O clipă de neatenţie s-a transformat într-o tragedie şi a adus suferinţă fără margini unei familii din Maramureş. Cristian Onija, şoferul TIR-ului, se deplasa între localităţile Coroieni şi Draghia atunci când a pierdut controlul volanului. Camionul s-a răsturnat într-o curbă, iar şoferul a rămas prins între fiarele maşinii, unde a şi murit.

Echipajele de la Serviciul de Ambulanță Tg. Lăpuş sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic. Potrivit autorităților, conducătorul, în vârstă de 42 de ani, din Rohia, nu a adaptat viteza la codițiile de drum. Astrfel, într-o curbă, acesta a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma impactului, conducătorul auto a decedat. Acesta nu purta centura de siguranţă.

Astfel de accidente produse din neatenție curmă viețile unor persoane. Așa cum s-a întâmplat și cu interpreta de muzică populară Daniela Cușnir care a murit