Care este dieta pe care o urmează Raluca Bădulescu pentru a-și păstra forma fizică de invidiat

Raluca Bădulescu face parte din juriul „Bravo, ai stil” încă de la prima ediție a show-ului și este una dintre cele mai apreciate prezențe de pe micul ecran, dar și pe rețelele de socializare.

Vedeta în vârstă de 47 de ani este cunoscută pentru alegerile sale de cele mai multe ori extravagante, dar în perfect acord cu personalitatea ei. Bădulescu este în prezent parte din juriul emisiunii-concurs Bravo, ai stil!, găzduită de Kanal D, iar experiența și dragostea ei pentru modă sunt vizibile cu fiecare apariție publică și cu fiecare comentariu, aceasta reușind să fie mereu echilibrată în raport cu concurentele.

Raluca Bădulescu se mândrește acum cu o siluetă de invidiat și a vorbit în numeroase ocazii despre modul în care a reușit să slăbească spectaculos, mai ales dacă luăm în considerare faptul că în urmă cu câțiva ani vedeta cântărea mult peste 100 de kilograme.

Vedeta nu a ascuns niciodată faptul că a recurs la o operație de micșorare a stomacului pentru a reuși să slăbească inițial, însă apelează la câteva trucuri pentru a se asigura că nu va mai avea probleme cu kilogramele în plus, mai ales că nu ține o dietă strictă.

„Eu așa fac și mănânc orice, dar în cantități mici. Ideea e să nu mărești cantitatea pe care o mănânci. Acum mănânc orice, pentru că sunt pofticioasă. Nu țin regim special, dar mănânc o gură de ciocolată în fiecare zi, mănânc și fast-food din când în când, dar în cantități mici. Poți lua o gură dintr-o porție de paste. Vrei să mănânci paste? Mănâncă două furculițe, dar atât. Peste 2 ore mai mănânci două furculițe. Seara poți mânca o felie de pizza. O felie, nu o pizza întreagă”, a mărturisit Raluca Bădulescu.

Recent, într-un interviu pentru Cancan, Raluca Bădulescu a răspuns acuzațiilor legate de stilul său excentric, care încorporează tot felul de influențe, dar care conține deseori referințe la propunerile unor designeri precum Versace sau Cavalli și la estetica pe care aceștia au conturat-o în anii 1990. „Acesta este unul dintre subiectele mele favorite de discuție. De ce nu renunț la peruci, machiaj, unghii lungi etc. Păi de ce aș renunța?”, a spus vedeta.

Estetica vedetei pare să fie considerată șocantă de urmăritorii ei, așa încât Raluca Bădulescu răspunde criticilor lor și le amintește că a fost dintotdeauna consecventă cu stilul său vestimentar, devenit în ani o adevărată marcă personală ce o face inconfundabilă. „Atâta timp cât eu sunt fericită cu imaginea pe care o am și nu neapărat că sunt fericită, ci aceasta sunt eu, aceasta este personalitatea mea, de ce aș face-o? Eu nu sunt un personaj, eu sunt așa de mai mult de 30 de ani. Dacă n-am avut peruci, am avut extensii, gene lungi am avut întotdeauna, de când se pun extensii de gene, unghii lungi am de vreo 28 de ani, de când se pun în România, adică eu nu sunt un personaj care și-a pus unghii false, peruci etc.”

Totodată, vedeta ține să sublinieze că pasiunea ei pentru haine și modă este parte din cine este ea ca om. Raluca Bădulescu răspunde celor care îi reproșează lipsa de naturalețe, avertizându-i că nu își va schimba niciodată estetica. „Toate lucrurile acestea, toate pe care le fac sunt parte din personalitatea mea, din mine, asta sunt eu cu adevărat. Acestea, pentru mine, nu sunt artificii de styling. Eu iubesc hainele cu adevărat, iubesc imaginea pe care o am cu adevărat, mă preocupă lucrurile acestea cu adevărat și toate vin din mine. Asta sunt eu, nu are cum să vină să-mi spună cineva să fiu altfel decât sunt eu cea adevărată.”

„Persoanelor din mediul online care mai pun presiune de multe ori și întreabă de ce nu vreau să arăt eu natural și vreau să arăt așa le spun: ‘Pentru că nu am cum să mă prefac!’ Dacă eu aș arăta altfel decât arăt acum, ar însemna să mă prefac, lucru pe care nu l-am făcut niciodată și nu am să-l fac vreodată!”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata