Ce spune Carmen Harra despre România, război și Putin. Care sunt previziunile ei despre această situație

În contextul actual, Carmen Harra a vorbit despre România și despre războiul pornit

de Vladimir Putin după ce a invadat Ucraina.

Celebra prezicătoare spune că acest conflict va dura mai mult decât se crede,

însă în cele din urmă Putin va pierde. Totodată ea le-a transmis românilor că nu trebuie să aibă vreun motiv de îngrijorare din cauza acestui conflict.

Celebra prezicătoare Carmen Harra este plecată din România de aproape 40 de ani, inițial ea fiind cântăreață. Înainte de a pleca în Statele Unite ale Americii, ea se numea Carmen Mureșan și făcea parte din grupul Trio Expres. Odată ajunsă în America, vreme de câțiva ani ea nu a renunțat la muzică, însă a început să facă pași importanți în ceea ce privește predicțiile. Astfel, foarte multe dintre prezicerile făcute de ea s-au adeverit și i-au adus notorietate.

Carmen Harra, despre România, război și Putin
Vedeta născută în România a făcut previziuni despre situația actuală dintre Rusia și Ucraina, dar și despre destinul lui Vladimir Putin. Totodată ea a vorbit și despre temerile românilor în privința mutării războiului în țara noastră. Celebra clarvăzătoare a spus că liderul de la Kremlin este cea mai machiavelică persoană care a existat vreodată.

Carmen Harra a spus că după Al Doilea Război Mondial, rușii se tot pregătesc de un alt război, iar asta a rămas în mentalul lor colectiv. Celebra clarvăzătoare spune că Putin nu are niciun interes să intre în România și astfel, românii nu au niciun motiv de îngrijorare. Cu toate acestea, Harra spune că Putin este cea mai machiavelică persoană din câte există și că are intenții cât se poate de serioase. De altfel, este clar că și-a propus să cucerească Ucraina și nu are niciun gând să renunțe până nu-și va duce obiectivul la îndeplinire.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata