Claudia Pătrăşcanu: „Dacă mă omoară, să ştiţi cine m-a asasinat”

Claudia Pătrăşcanu a oferit un interviu exclusiv la România TV despre drama prin care a trecut alături de soţul Gabi Bădălau. Cântăreaţa a oferit detalii şocante:
„Să nu mai fiu în viaţă şi să nu se ştie ce s-a întâmplat cu mine şi în ce fel, pentru că soţul meu, încă îi spun soţ că încă nu am divorţat, tot timpul mă ameninţa cu cuvinte jignitoare pe care nu pot să le reproduc pe tv, mă ameninţa că mă va declara nebună, că-mi va lua copiii şi multe, multe ameninţări pe care, probabil va exista un moment în care voi arăta acele ameninţări”.

Artista a fost dată afară din casă de Gabi Bădălău şi s-a retras în casa proprie din comuna Agigea. Ea speră ca se va face dreptate, că există oameni cu conştiinţă care vor studia cazul său.

„Da, am fost ameninţată şi nu vin în faţa dumneavoastră să spun, nu vreau să-l denigrez pe tatăl copiilor mei, am vrut întotdeauna, chiar i-am dat foarte multe şanse, tot pentru copii, îi iubesc atât de mult, în disperare îi iubesc pentru că mi i-am dorit şi nu vreau să le fac rău, iar eu am trăit o traumă, vâzându-mă dată afară cu doi copii, pe stradă, eu dacă nu aveam o casă a mea, în comuna Agigea, ce se întâmpla cu mine şi cu doi copii? Ajungeam în Gara de Nord?”, a mai spus artista.


Apreciază și distribuie !

Gabi Bădălău avea o relaţie în paralel şi venea acasă spunând că îşi doreşte o altă femeie şi alţi copii. Cu toate acestea, nu a dorit să îi ofere divorţul pe cale amiabilă deoarece o considera pe Claudia Pătrăşcanu o femeie perfectă, o mamă minunată.

„Nu mai ştia de el, era normal să-şi bată joc. L-am rugat să-mi dea divorţul, să facă ceva şi nu a vrut. Nu mă interesează, deşi primesc filmuleţe cu tot ceea ce face, o să le depun la dosarul de divorţ, dar e viaţa lui, el întotdeauna a avut viaţa lui şi înainte, şi după căsnicie. Vreau să terminăm acest divorţ, să ştiu că nu mai există ameninţări, conflicte,vreau linişte”, a marturisit Claudia Pătrăşcanu.

„Da, am mers şi la poliţie, pentru că am fost speriată, şi nu pot sta aşa, am doi copii, nu se ştie mâine poimâine ce se întâmplă cu mine după ameninţările dumnealui şi să nu se ştie de mine, nu, vreau să se ştie, căci dacă se întâmplă ceva cu mine, să se ştie! Eu am încredere în justiţie, în poliţie, nu cum zicea el: eu sunt şmecher, nu mi-a frică de nimic, pe ce se bazează? Normal că am fost la poliţie! că am doi copii şi dacă, Doamne-fereşte se întâmplă ceva cu mine. Eu ştiu foarte bine că sunt oameni influenţi şi puternici, dar cel mai puternic este Dumnezeu”, a încheiat Claudia Pătrăşcanu.