Clipe de groază pentru Adela Popescu: ”Am pupat pământul că sunt în siguranță”

0

Vedeta a povestit că a trecut prin niște clipe groaznice pentru ea, în timp ce voia să plece într-o vacanță la Roma împreună cu soțul ei.

Deși acesta trebuia să fie un moment de bucurie, având în vedere că era foarte entuziasmată de această escapadă, iată că lucrurile nu au stat deloc bine pentru Adela Popescu, deoarece aceasta a avut parte de un incident în avionul cu care urma să plece în Italia.

Ea a povestit totul despre această întâmplare neplăcută pe rețelele de socializare pentru fanii ei și a precizat faptul că ei îi este frică să zboare cu avionul oricum, dar la această călătorie a avut parte și de un incident.

Momente dificile pentru Adela Popescu. Ce a pățit vedeta

Este vorba, mai precis, despre faptul că avionul a trebuit să se întoarcă înapoi pe aeroport la o oră de când plecase din cauza unei urgențe medicale.

Adela Popescu a povestit că a făcut un atac de panică și voia să plece din avion de teamă că se va întâmpla ceva rău.

Radu Vâlcan, soțul ei, a încercat să o liniștească și să îi explice că persoana cu urgență medicală nu are nicio legătură cu zborul și avionul nu are nicio defecțiune tehnică, dar vedeta a insistat să coboare.

Așadar, aceasta și-a văzut visul de a mânca fructe de mare și de a bea prosecco în confortul propriei case pentru că nu a mai plecat nicăieri. Acesta era cadoul de ziua ei, pentru că ea a împlinit 35 de ani, vineri.

Mesajul Adelei Popescu după drama din avion: ”Am pupat pământul că sunt în siguranță”

„La o oră după decolare, din cauza unei urgențe medicale, a trebuit să ne întoarcem pe aeroport. Voi știți că mie îmi e frică să zbor, iar starea de panică provocata de ceea ce s-a întamplat m-a făcut să îmi doresc să cobor din avion.

Sigur că Radu a încercat să îmi explice că persoana cu probleme e pe mâini bune acum, că nu e vorba de nicio defecțiune a aparatului de zbor, dar nu a fost chip să mă conving. Probabil am facut un atac de panică și toate îmi păreau „semne”. 

În fine… am ajuns acasă, am comandat mâncare italienească, prosecco și aproape am pupat pământul că sunt în siguranță”, a spus Adela Popescu pe rețelele de socializare.

Adela Popescu a trecut prin momente grele și după ce s-a infectat cu Covid-19

Acesta nu este singurul moment în care Adela Popescu a trecut prin clipe deloc plăcute.

Vedeta de televiziune s-a infectat cu noul coronavirus și a povestit că s-a simțit foarte rău.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide