Coronavirus: Vești bune din China!

China, țara de unde a pornit Covid-19, nu a înregistrat sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, niciun caz nou de contaminare de origine locală cu coronavirus.

AFP notează că autoritățile sanitare au raportat suplimentar 41 de cazuri importate, acesta fiind un record zilnic. Iar în total, numărul de cazuri „importate” din străinătate se ridică în prezent la 269.


Apreciază și distribuie !

Pentru evitarea relansării pandemiei, autorităţile chineze au impus intrarea în carantină a tuturor persoanelor care intră pe teritoriul chinez, notează agerpres.ro. Reamintim că totalul persoanelor contaminate din China ajunsese la 81.000, dintre care mai sunt bolnave doar 6.013. Numărul deceselor s-a redus şi el semnificativ, cu şapte decese raportate sâmbătă, toate în provincia Hubei.

„Wuhan dă speranţă restului lumii arătând că şi cea mai gravă situaţie este reversibilă”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Organizația Mondială a Sănătății a transmis vineri că numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 250.000 la nivel mondial, iar numărul deceselor a crescut de 11.000.