COVID-19 nu iartă pe nimeni. Pacienţi sănătoşi răpuşi de boală în câteva ore: „Când m-am uitat pe radiografie m-am crucit“

Medicii spun că au fost şocaţi atunci când au văzut radiografii pulmonare ale unor pacienţi tineri, asimptomatici, dar care aveau plămânii ”plin de lichid”.

”Semnele acestea nu apar imediat. Am observat noi că în a treia sau a patra zi apare febra destul de des, durere în piept, tuse şi unii îşi aduc aminte de un episod de rinită, de curgere a nasului.


Apreciază și distribuie !

Virusul se focalizează în mucoasa nazală, apoi coboară în faringe şi la ghinionişti coboară în plămâni. Vreau să vă spun că sunt pacienţi asimptomatici la care, când m-am uitat pe radiografie, m-am crucit. Pacientul nu avea simptome. Probabil nu a urcat repede pe nişte scări sau n-a dat la bicicletă. În momentul în care m-am uitat la radiografie, o treime din plămini era inundată de lichid”, a declarat medicul Bogdan Nica, fostul director al DSP Prahova, în prezent director în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Faptul că evoluţia bolii provocată de SARS-CoV-2 este imprevizibilă o dovedesc şi cazurile unor tineri din România care s-au stins în câteva ore, deşi nu au prezentat semne ale bolii în primele zile de la testare.

Ultimul caz, dar nu singurul, este cel al asistentului medical de la Craiova (FOTO), testat pozitiv pentru COVID-19 în timp ce se afla cu soţia şi cei doi copii în vacanţă la mare. Florin Cazacu (45 de ani) a început să se simtă slăbit, motiv pentru care, în 6 iulie, s-a prezentat la spital. După ce a fost testat pozitiv, a fost internat la Spitalul Judeţean Constanţa. A stat internat în sectia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa până pe data de 18 iulie, când s-a înregistrat decesul. Diagnosticul a fost de infecţie cu SARS-CoV-2, formă severă. Imediat după internarea bărbatului, au fost testaţi atât soţia, cât şi cei doi copii, rezultatele testelor fiind pozitive în cazul tuturor.