Cu ce diferă pneumonia cauzată de coronavirus de cea normală

Noul coronavirus s-a dovedit a duce la pneumonie în cazurile mai severe ale bolii. Dar prin ce diferă pneumonia cauzată de coronavirus de cea normală? Profesoara Christine Jenkins, directoare la Lung Foundation Australia și fizician specializat în afecțiuni respiratorii, a explicat că pneumonia cauzată de noul coronavirus este diferită de majoritatea cazurilor de pneumonie pentru care oamenii sunt internați în spital.

„Majoritatea tipurilor de pneumonie pe care le știm și pentru care internăm oameni în spital sunt cele bacteriene, care răspund la antibiotic”, a zis ea.

De asemenea, profesorul John Wilson, fizician specializat în afecțiuni respiratorii, a zis că există dovezi care arată că pneumonia cauzată de COVID-19 ar putea fi deosebit de periculoasă, întrucât afectează plămânii cu totul, nu doar părți din aceștia.


Apreciază și distribuie !

Jenkins a subliniat că în cazul persoanelor care au mai mult de 65 de ani, a fumătorilor, a copiilor mai mici de 12 luni și a persoanelor care au alte probleme medicale (cum ar fi diabet, cancer sau boli cronice ce afectează plămânii, inima, rinichii sau ficatul), riscul de a dezvolta pneumonie este mai mare.

„Pneumonia este mereu serioasă pentru persoanele mai în vârstă și, de fapt, odinioară era cauza principală de deces”, a zis ea.

„Este important să îți amintești că oricât de sănătos și activ ești, riscul de a face pneumonie crește odată cu vârsta. Asta se întâmplă pentru că sistemul nostru imunitar slăbește în mod natural odată cu vârsta, îngreunând sarcina corpului nostru de a se lupta cu infecțiile și bolile”.

sursa