Cum se înțelege Paula Chirilă cu fostul soț, la 4 ani de la divorț: „Relația dintre noi este…”

În urmă cu patru ani, Paula Chirilă și Marius Aciu divorțau după 12 ani de mariaj. Din căsnicia lor a rezultat o fetiță

superbă, pe nume Carla. Îndrăgita actriță ne-a povestit în revista VIVA!

de decembrie în ce relații a rămas cu fostul ei soț.

Totodată, ea ne-a dezvăluit și părerea ei despre măritiș și ne-a spus în ce sens s-a schimbat după despărțirea de tatăl fiicel sale.

Acum patru ani, când ai decis să ieși dintr-o căsnicie lungă și aparent frumoasă, te-ai lovit de critici din partea familiei, prietenilor sau fanilor?

Nu, în niciun caz nu s-a întâmplat așa ceva, pentru că oamenii de lângă mine au înțeles, nu au judecat și au respectat deciziile mele, și pentru asta le mulțumesc.

Acum în ce relație ești cu fostul soț? Pot fi prieteni doi fosți soți?

Relația dintre noi este una normală, așa cum trebuie să fie între doi oameni sănătoși la cap care nu au ce să mai împartă. Suntem și vom fi pentru totdeauna părinții Carlei, și asta este tot ceea ce e important pentru noi. În rest, fiecare își vede de viața lui. Avem o relație normală, așa cum trebuie să aibă doi oameni maturi și care-și iubesc copilul.

Crezi că ciorba reîncălzită este la fel de gustoasă? Te întreb pentru că declarai undeva că încă îl mai iubești pe fostul tău soț. S-au mai întâmplat împăcări neașteptate, JLo și Ben Affleck, de exemplu. Se mai poate pune problema de așa ceva între tine și tatăl Carlei?

Nu, cred că s-a înțeles greșit… Nu am declarat că îl iubesc pe fostul soț, ci că țin la el așa cum țin la un om drag care a făcut și va face parte din viața mea, pentru că este tatăl copilului nostru, și căruia îi doresc tot binele din lume. Atât, a nu se înțelege mai mult.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata