Acasă ROMÂNIA Dacian Cioloș, anunț despre candidatura la prezidențiale

Dacian Cioloș, anunț despre candidatura la prezidențiale

7
DISTRIBUIȚI

Fostul premier Dacian Cioloş nu va candida împotriva lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Dacian Cioloş a făcut anunţul vineri seară, la Digi24. Proaspăt fondator al unui partid politic, fostul comisar european mai spune că formaţiunea sa e încă în etapa de organizare.

Întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale, Dacian Cioloș a spus că nu a discutat despre aceste lucruri în partid, formațiunea sa fiind, de altfel, în curs de constituire. „După ce vom alege organele de conducere și vom discuta strategia, modul în care vom aborda aceste alegeri, atunci vom decide”, a declarat fostul premier în emisiunea „24/7” de la Digi24.

El a făcut, totuși, o precizare: „Un lucru e clar:

Mișcarea România Împreună va acționa în așa fel încât la Președinția României să nu ajungă PSD. Și oricum, PSD, așa cum se comportă în momentul de față, nu cred că are ce căuta la conducerea României sau oricum, ar fi dăunător pentru România lucrul acesta”,

a afirmat Cioloș.

Tudor Mușat, jurnalist Digi24: Știți cum se vede lipsa aceasta, să spunem, de poziționare fermă? Ca un balet în așteptarea unei decizii a președintelui Iohannis dacă va candida sau nu…

Dacian Cioloș: Și care e problema să ne coordonăm?

Tudor Mușat: Ați candida împotriva lui Klaus Iohannis?

Dacian Cioloș: Nu! Nu! Nu văd... În condițiile de față, nu cred că ar trebui să ne concurăm unul pe celălalt, ci să găsim modalitatea, împreună, și cu el, și cu celelalte forțe politice, să găsim modalitatea cea mai bună pentru a câștiga alegerile prezidențiale.

Fostul premier a mai spus că a rămas în legătură cu președintele Iohannis și că au vorbit în mai multe ocazii.

Întrebat dacă noul său partid s-ar situa mai aproape de USR sau mai degrabă de PNL pe scena politică, Cioloș a spus că deocamdată obiectivul este să-și structureze și să-și consolideze partidul. „Suntem deschiși către toți cei care ne împărtășesc viziunea, dar deocamdată nu ne punem problema de o colaborare formală. Avem consultări periodice, avem ușile deschise și cu USR, și cu PNL, cu USR avem chiar câteva proiecte concrete la care lucrăm împreună, dar dincolo de asta, ne interesează consolidarea partidului și a acțiunii civice, să vedem cât mai mulți oameni implicați”, a spus Dacian Cioloș.

Excluderea posibilității de a candida împotriva lui Klaus Iohannis pare să vină în contradicție cu declarațiile de acum câteva săptămâni, făcute, tot la Digi24, de Dragoș Pîslaru, fost ministru muncii în Cabinetul Cioloș, în prezent numărându-se și el printre fondatorii noului partid. El spunea că o candidatură a președintelui Iohannis pentru un nou mandat nu ar exclude o candidatură a lui Dacian Cioloș. „Din acest punct de vedere, a răspuns Dragoș Pîslaru, ar trebui să ne uităm la ce aduce pozitiv această bătălie, în condițiile în care trebuie să fim siguri că există un al doilea tur. (…) , trebuie să te asiguri că în turul doi vom avea măcar o opțiune pe care să o putem considera ca alternativă”, explica Dragoș Pîslaru.

loading...