De paste o sa mâncăm produsele românești. Fără legume si fructe din import pe masa de Paște. Fiscul a blocat sute de TIR-uri la graniţă

0

Românii riscă să rămână fără legume și fructe pe masa de Paște, după ce ANAF a demarat acțiunea “Demetra”, în cadrul căreia verifică integral circuitele de comercializare a legumelor şi fructelor.

Acțiunea inspectorilor fiscali a dus la blocaje uriaşe în punctele de trecere a frontierelor.

De mai bine de 24 de ore, sute de tiruri cu zeci de mii de tone de legume și fructe perisabile sunt blocate în întreaga țară.

Camioanele, care provin inclusiv din UE, din spaţiul european de liberă circulaţie a mărfurilor, sunt sigilate de ANAF în vederea

controlului, însă inspectorii nu fac faţă volumului mare de marfă ce trebuie controlată, iar aceasta se deteriorează.

„Sperăm ca acţiunile autorităţilor de combatere a comerţului ilicit să fie făcute cu discernământ, astfel încât activitatea celor

care operează cu bună-credinţă, în condiţii de legalitate deplină, să nu fie afectată.

Avem o luptă comună, suntem parteneri cu autorităţile, dar ne dorim să găsim împreună un mod de

cooperare din care consumatorii să nu aibă de suferit şi familiile din România să aibă legume şi fructe pe masa de Paşte”, au adăugat reprezentanţii Asociației Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Cei afectați în urma blocajului de la graniță vor fi comercianții, dar și consumatorii.

ANAF a anunţat joi, printr-un comunicat, că demarează la nivel naţional acţiunea ”Demetra”:

„Din dispoziţia ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Mihaela Triculescu,

inspectorii antifraudă controlează achiziţiile intracomunitare şi importurile, transporturile care tranzitează punctele de trecere a frontierei şi reţelele de vânzare en-gros şi en-detail ale acestor produse.

Pentru prevenirea şi combaterea fraudei fiscale şi vamale, inspectorii antifraudă verifică în detaliu toate etapele ciclului de comercializare a legumelor şi fructelor până la vânzarea către consumatorul final, cu precădere în legătură cu legalitatea achiziţiilor

intracomunitare şi importurilor, corectitudinea actelor de provenienţă şi de însoţire a produselor, corespondenţa cu realitatea a facturilor, chitanţelor şi bonurilor fiscale”, a transmis ANAF.

loading...

Leave A Reply

Your email address will not be published.