DETALII HALUCINANTE DIN ANCHETA DUBLULUI ASASINAT DE LA IAŞI! CE A FĂCUT UCIGAŞUL CUPLULUI DUPĂ TERIBILA CRIMĂ

Au ieşit la iveală detalii halucinante din ancheta dublului asasinat de la Iași.

Suspectul principal s-a întors la vilă după ce i-a ucis pe cei doi tineri, pentru a înscena un jaf

Ancheta este în plină desfăşurare, însă între timp marocanul a contestat măsura arestării preventive, luată în lipsă de judecătorii ieșeni.

Seara trecută de la locuinţa acestuia, oamenii legii au ridicat mai mulţi saci cu probe.

La câteva ore după ce a comis crimele, suspectul, Ahmed Sami El Bourkadi s-a întors la locul faptei pentru a-și ascunde urmele. Până în acest moment, anchetatorii nu au reuşit să afle ce l-a determinat pe tânăr să ucidă cu sânge rece, dar se pare că ar fi vorba despre probleme de natură financiară, acesta fiind motivul dublului asasinat, potrivit informațiilor actuale.

Surse judiciare au afirmat că Ahmed Sami El Bourkadi ar fi spart un geam și ar fi luat diverse bunuri, printre care și telefoanele mobile ale victimelor, pentru a face ca totul să pară un jaf care s-ar fi transformat în crimă.

Ahmed Sami El Bourkadi, suspectat de comiterea dublului asasinat
Rudele tânărului ucis, Youssef Ajniyah, au fost cele care au anunţat faptul că studentul la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași nu a ajuns la Bruxelles, deși avea un bilet de avion.

După cercetările efectuate de poliţişti s-a aflat despre teribila crimă comisă în vila închiriată de marocan pe strada Moara de Vânt.

Pe de altă parte, marocanul suspectat de dubla crimă din zona Moara de Vânt a contestat decizia de arestare preventivă în lipsă. Ahmed Sami El Bourkadi, vrea să scape de gratii, în eventualitatea în care va fi extrădat din Italia.

Cei doi tineri u avut parte de o moarte violentă
În urmă cu două zile, reprezentanții IML Iași au făcut o serie de precizări referitoare la modul în care cei doi tineri au decedat. Ioana Vanesa Burlacu prezenta pe trup nu mai puțin de 33 de plăgi tăiate. Studentul marocan, Youssef Ajniyah, prezenta 17 plăgi înțepat-tăiate. Testele de droguri au ieșit negative. De asemenea, urmele de pe corp arată că cei doi tineri ar fi încercat să se apere în fața criminalului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata