Detalii halucinante în cazul adolescentei însărcinate, biciută de iubit

O adolescentă de 15 ani din Suceava, însărcinată, a fost lovită cu biciul de iubitul său, scena înfiorătoare fiind filmată. Polițiștii l-au reținut pe agresorul de 19 ani, numai că fata spune, acum, că totul a fost o glumă.

Tânărul de 19 ani a fost reținut pentru violență în familie și act sexual cu un minor, însă și fata lovită, dar și mama acesteia, încearcă să îl protejeze pe agresor și afirmă în fața polițiștilor care anchetează cazul că filmarea respectivă ar fi fost făcută în joacă.


Apreciază și distribuie !

„Ei (n. red. – victima și agresorul) susțin că filmarea ar fi din data de 15 ianuarie 2020, că ar fi fost făcută în joacă și că este o răzbunare a fostului concubin al mamei minorei”, a spus Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava.

„Urmare a activităților desfășurate în cursul acestei zile în speța privind minora de 15 ani însărcinată care a fost agresata de concubinul de 19 ani, în ciuda încercărilor acesteia și a mamei sale de a-l exonera de răspundere pe agresor, la ora 21:00 (n.red. – sâmbătă) polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului pentru violență în familie și act sexual cu un minor”, au transmis reprezentanții Poliției Suceava.