e a făcut presupusul criminalul, după ce i-a ucis pe cei doi studenți,

Noi detalii în cazul crimei sângeroase din Iași.

Vanesa Burlacu și Youssef Ajniyah au fost găsiți fără suflare, în cursul zilei de sâmbătă, într-o casă din Moara de Vânt.

Trupurile acestora au fost incendiate, după ce le-au fost aplicate zeci de lovituri de cuțit.

Presupusul criminal al celor doi studenți a ajuns la spital, după ce i-ar fi omorât. Ieri, bărbatul a fost prins de carabinieri, la Roma. Întregul plan ar fi fost planificat de o lună.

În urmă cu o zi, Ahmed Sami El Bourkadi, presupusul criminal, a fost prins de carabinieri, la Roma. Bărbatul, care are cetățenie canadiană, ar fi cel care i-a asasinat pe cei doi studenți, Ioana Vanesa Burlacu și Youssef Ajniyah, în vila din Iași. Presupusul criminal este de doi ani la Iași, pentru a urma cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Trupurile neînsuflețite ale celor doi studenți au fost descoperite, după ce rudele marocanului au cerut ajutor poliției, pentru că tânărul nu mai răspundea la telefon. În data de 10 decembrie, acesta trebuia să ajungă la Bruxelles. Atunci, oamenii legii au mers la vila în care locuia și au descoperit că atât el, cât și prietena lui erau decedați.

După ce oamenii legii au descoperit trupurile neînsuflețite ale acestora, au trebuit să afle anturajul lor. Doi tineri marocani, care fac parte din Campusul Studențesc ”Tudor Vladimirescu”, au fost ridicați de polițiști pentru a afla alte detalii relevante anchetei. După ce i-au audiat, mai multe indicii duceau către Ahmed Sami El Bourkadi, însă tânărul era de negăsit. După alte investigații, au aflat că a plecat din țară, dar nu singur, scrie BZI.ro.

A plecat într-un citybreak cu iubita lui, după ce ar fi comis crima
Ar fi comis crima, apoi a luat avionul și a plecat într-un citybreak care era plănuit, de fapt, cu o lună în urmă. Bărbatul a luat avionul și a plecat în data de 11 decembrie la Roma, la două zile după dublul asasinat. Studentul era îmbrăcat, atunci, într-o geacă albastră, cu guler de blană, purta o mască chirurgicală albastră, ochelari de vedere și avea o geantă de voiaj. De asemenea, s-a observat și bandajul de la mână – după ce ar fi comis crima, a mers la spital, având o plagă la mâna dreaptă. Studentul avea și o barbă destul de mare, vizibilă chiar și cu masca de protecție pe față.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata