El este bărbatul care plantează crizanteme în amintirea mamei, gratis, în fața Spitalului din Sibiu: „Mă vede din Cer.–-citeste in comentariu

Florin Oprița plantează în fiecare toamnă crizanteme multicolore în fața Spitalului din Sibiu. O face din proprie inițiativă, fără să ceară niciun ban în schimb, în amintirea mamei lui, care timp de mai bine de trei decenii a fost anagajată a insitituției.

Florin Oprița pune an de an flori în fața Spitalului din Sibiu

Povestea lui Florin Oprița a devenit cunoscută după ce a fost relatată pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Județean Sibiu. Acum, bărbatul este florar, dar înainte a lucrat în construcții în afara țării, în Germania, Italia și Spania.

Praful, stresul și munca grea și-au pus amprenta asupra lui. S-a îmbolnăvit și s-a întors acasă din Sibiu. Aici a înlocuit gletiera și mistria cu lopata și foarfecele de grădinărit. Bărbatul este convins că florile i-au salvat viața.

„Era să mor, am fost foarte bolnav. Când m-am pus pe picioare, m-am apucat de floricultură. Cu mâna pe inimă, spun că florile mi-au salvat viața”, a dezvăluit Florin Oprița pentru sursa menționată anterior.

Florin Oprița și-a construit o seră la 5 minute de Sibiu, la Cristian. Soția sa, Andreea, pe care o o consideră cea mai frumoasă floare din lume îl ajută. Cu toate acestea, nu toate au mers ca pe roate. Anul trecut a fost prădat de hoți.

„Am pornit cu sufletul deschis și recunoscător pentru că viața mi-a dat o a doua șansă. Doar că, vara trecută, într-o noapte, am fost călcat de hoți. Mi-au furat majoritatea uneltelor și o roabă. Am fost dezamăgit, dar am ales să merg înainte”, a explicat bărbatul.

De ce duce an an de an crizanteme la spital

De atunci, florarul și-a cumpărat un autobuz în care rămâne pe timpul nopții pentru a-și putea păzi munca. Chiar și așa, nu le poartă pică celor care l-au jefuit și spune că poate aceștia aveau mai multă nevoie de bani.

„Am adus un microbuz în care dorm. Sunt luni de zile de când nu am mai dormit acasă, în pat. Nu am ce face, trebuie să-mi protejez munca. (…) Or fi fost unii mai sărmani decât mine”, a spus Florin Oprița.

Iar când vine vorba despre sufletul său mare, Florin face an de an un gest emoționant. În amintirea mamei sale, care timp de mai bine de 30 de ani a lucrat la Spitalul Județean din Sibiu, plantează gratis crizanteme în fața instituției.

„Mama a lucrat aici, la Județean, timp de 33 de ani. A fost infirmieră la Ginecologie. Nu a apucat pensia, s-a prăpădit. Toamna, aduc aceste flori cu gândul la ea, că mă vede din Cer. Vreau să știe că am rămas același om bun, că încă sunt băiatul ei”, a spus bărbatul.

Cei care vor să-l cunoască pe Florin Oprița sau vor să cumpere de la el, îl găsesc în fiecare sâmbătă la Piața Volantă Transilvania sau vinerea, în curtea Consiliului Județean Sibiu. Aici își vinde marfa alături de alți producători locali sau proveniți din alte județe.

Lasă un comentariu