El este Sașa Reznicenko, orfan refugiat, ajuns în Prahova. „Nu am mamă, nu am tată, au murit. Acum, nu mai am nici țară!”

Are doar 9 ani și îl cheamă Sașa. Sașa Reznicenko. O minune de copil, blond, cu ochii albaștri, fugit din calea bombardamentelor, alături de alți copii orfani, din regiunea Odessa, sudul Ucrainei. Sașa a ajuns în Prahova, la Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare” din Băicoi. Ochii îi plâng, la fel și sufletul. „Nu am mamă, nu am tată, pentru că au murit. Acum, nu mai am nici țară”.

Vorbe cutremurătoare rostite de un copil căruia, pe nedrept, i-a fost furat, cu o sălbăticie dementă, dreptul de a-și trăi viața în țara în care a văzut lumina zilei. O țară devastată, o țară pe care vârstnici, mame cu copii, dar și orfani aflați în grija statului, așa cum este Sașa, au fost nevoiți să o lasă în urmă și să se îndrepte spre oriunde și nicăieri.

Sașa Reznicenko e un băiețel ce poartă povara unei duble suferințe

Sașa trăiește durerea de a nu mai avea cui spune „mamă” și „tată”, dar și povara unui război pe care nu îl înțelege. Nu vrea și nici nu poate, la doar 9 anișori. Nu știe de ce i-a fost răpit dreptul la copilărie, nu știe de ce el, alături de alți copilași ajunși în sistemul de protecție al DGASPC Prahova, a trebuit să fugă, cu cei 9 ani de viață într-un bagaj, într-o țară străină, unde nu se mai aud lupta și toate sunetele ei.

„Nu am mamă și tată…Este război în Ucraina, directorul ne-a adus aici”

Primul interviu, Sașa Reznicenko l-a acordat reporterilor CNN.

„Nu am mamă și tată…”, au fost primele lui cuvinte.

„Este război în Ucraina, așa că directorul școlii de la noi a decis să ne aducă aici. Am stat în mai multe locuri și știu că e important să ascult de profesorii mei și să mă comport cum trebuie”, a povestit Sașa.

La Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare”, Sașa Reznicenko, alături de alți zeci de copii orfani, au descoperit cât de frumos este să reîncepi să înveți, treptat, să zâmbești.

„E un copil tare vorbăreț. I se citește suferința pe chip, dar are încredere că, într-o zi, totul va fi bine, din nou. Că se va întoarce în Ucraina, chiar dacă acolo nu îl așteaptă nimeni. Dar e țara lui și, în ciuda faptului că are doar 9 ani, realizează că viitorul său și casa lui acolo sunt. În situația lui Sașa sunt alte zeci de copii ajunși în grija noastră. E o mare răspundere, iar emoțional ei au nevoie de mult sprijin. Când au ajuns în Prahova, tot ce făceau era să imite sunetul alarmelor, bombelor și gloanțelor. Acum și-au mai revenit. Nu știm cât vor rămâne aici, dar important este că sunt în siguranță”, ne-a mărturisit Mihaela Șindilă, director adjunct DGASPC Prahova.

Există o vorbă: „ Nu fura unui copil…copilăria. Ar putea să nu ți-o ierte!”

Nu îl face părtaș sau victimă a unui conflict nedorit de el, în numele unei psihoze de care Sașa și alții copii asemeni lui, nu sunt răspunzători. Rănindu-l și rănindu-i le omori surâsul.

Unora le-a fost retezată șansa de a mai crește. Rămân, însă, cei care, într-o zi, se vor întoarce la ei acasă. La Odessa, Kiev, Nikolaev, Harkov sau Zaprojie… O vor lua de la capăt. Vor face asta având la îndemână cea mai puternică armă împotriva răutăților adânc înrădăcinate în inimile celor care, acum, îi distrug: dragostea. Fiindcă niciodată, dar absolut niciodată, războiul nu poate ucide dragostea!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata