Acasă ROMÂNIA El niciodată nu o văzuse, însă era îndrăgostit de scrisorile ei. Întâlnirea...

El niciodată nu o văzuse, însă era îndrăgostit de scrisorile ei. Întâlnirea lor a schimbat totul..

331
DISTRIBUIȚI

John Blanchard s-a ridicat de pe bancă, și-a îndreptat uniforma militară și a privit mulțimea care trecea prin Gara Centrală. El aștepta o fată pe care nu o văzuse niciodată – aștepta fata cu trandafirul roșu.

S-a interesat de ea acum un an în biblioteca din Florida. Atunci l-a intrigat o carte, dar nu conținutul ei, ci însemnările făcute cu creionului. Scrisul reflecta un suflet atent și o minte înțeleaptă. Pe carte era scris numele fostului proprietar – Miss Hollis Maynel.

A avut nevoie de mult timp și efort să-i găsească adresa. Locuia în New York. El i-a scris o scrisoare, s-a prezentat și i-a propus să devină prieteni prin corespondență. Iar a doua zi a fost trimis să slujească în străinătate. Pe parcursul anului, cei doi s-au cunoscut prin intermediul scrisorilor. Fiecare scrisoare nouă era o sămânță care cădea într-un sol fertil – inimile lor. Începutul poveștii de dragoste era promițător.

Blanchard a rugat fata să-i trimită o fotografie, însă ea a refuzat. I-a scris că, dacă e interesat cu adevărat de ea, atunci aspectul exterior nu contează.

A venit timpul să se întoarcă acasă. Întâlnirea era programată pentru ora 7 dimineața la Gara Centrală din New York. – Mă vei recunoaște – a scris fata. – Voi avea un trandafir roșu.

La ora stabilită bărbatul o aștepta. Spre el venea o tânără frumoasă cu siluetă suplă. Buclele blonde lungi îi cădeau peste umeri, iar ochii albastri erau ca niște flori delicate. Îmbrăcată într-un costum verde palid, fata arăta ca o primăvară care tocmai reînviase. S-a îndreptat spre ea, uitând complet să vadă dacă are trandafirul.

Pe buzele ei apăruse un zâmbet ușor provocator.

– Lasă-mă să trec, marinarule! – a spus ea.

Apoi bărbatul a văzut că în spatele ei stătea Hollis Maynell. Femeia avea aproape 40 de ani, părul ei gri se ascundea sub o pălărie veche. Era plinuță, iar picioarele groase de abia încăpeau în pantofii cu toc.

Fata în costum verde plecase deja. Bărbatul a simțit de parcă se împarte în două părți, atât de puternică era dorința lui să urmeze fata, însă atât de profunde erau sentimentele pentru această femeie, care devenise o persoană foarte apropiată pentru el. Femeia stătea nemișcată. Fața ei palidă și rotundă părea blândă și inteligentă, iar ochii îi străluceau călduros și gingaș.

El nu a ezitat. În mână strângea copia cărții datorită căreia s-au cunoscut. Chiar dacă nu era iubire, era ceva foarte valoros, poate chiar ceva mai bun decât sentimentele romantice. El și-a îndreptat umerii, a salutat-o și i-a întins cartea, deși în interior îl zgâria dezamăgirea.

– Sunt locotenentul John Blanchard. Iar tu trebuie să fii domnișoara Hollis Maynell? Sunt atât de bucuros că în cele din urmă ne-am întâlnit. Pot să te invit la cină?

Femeia a zâmbit.

– Nu știu despre ce vorbești, fiule, spuse ea. – Domnișoara tânără în costum verde care tocmai a trecut pe aici, mi-a cerut să-mi prind acest trandafir. Și mi-a spus că dacă mă inviți la cină, atunci trebuie să-ți spun că ea te așteaptă la restaurantul de peste drum…

Conteaza ce concluzie veti trage din aceasta intamplare. Si va propunem sa priviti dincolo de fizic si veti fii rasplatit.

loading...