Este OFICIAL! Anunțul pe care toată lumea voia să-l audă! Gata cu pandemia!Totul se va încheia mai devreme decât ne așteptam!

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din Europa susţine că pan.demia s-ar putea încheia pe „bătrânul

continent” odată cu varianta Omicron care ar putea infecta 60% dintre europeni până în luna martie.

Reprezentaţii OMS au vorbit despre condiţiile în care am putea ajunge la finalul pand.emiei CO.VID-19 în Europa.

„Este plauzibil ca regiunea să se apropie de sfârşitul pan.demiei”, a declarat Hans Kluge, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din Europa pentru AFP.

Cu toate acestea, el a făcut apel la prudenţă deoarece virusul este foarte contagios.

„Odată ce valul Omicron va înceta, va exista timp de câteva săptămâni şi câteva luni o imunitate generală, fie datorită va.ccinului, fie pentru că oamenii vor fi imuni din cauza infecţiei şi, de asemenea, o scădere ca urmare a temperaturilor”, a estimat Kluge.

Oficialul OMS a avertizat însă că nu suntem într-o „eră endemică”.

„Endemic înseamnă (…) că putem prezice ce se va întâmpla, dar acest virus a surprins de mai multe ori. Aşa că trebuie să fim foarte atenţi”, a punctat Hans Kluge.

Tulpina Omicron a apărut la sfârşitul lunii noiembrie 2021 în În Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European (SEE). Specialiştii au atras atenţia că această variantă este mai contagioasă decât Delta, iar acum a devenit dominantă, aşa cum arată datele Agenţiei europene de Sănătate.

„Fiecare trebuie să gestioneze situaţia. Dacă nu te simţi bine, stai acasă, fă un autotest. Dacă eşti pozitiv, izolează-te”, a spus Kluge.

Potrivit sursei citate, obiectivul este de a stabiliza situaţia sănătăţii în toată Europa, unde decalajele în va.ccinarea împotriva Co.vid sunt colosale, variind de la 25 la 95% din populaţie în funcţie de ţara din regiune, ceea ce poate duce la grade diferite în supraaglomerarea spitalelor.

„Stabilizare înseamnă că sistemul de sănătate nu mai este copleşit de Co.vid-19 şi poate continua să ofere servicii de sănătate esenţiale, care din păcate au fost foarte afectate, în domeniile can.cerului, bolilor cardiovasculare şi va.ccinării”, a insistat Kluge.

Pentru directorul OMS din Europa, „nu este momentul să se joace ruleta rusească. „Oamenii sunt încă foarte încurajaţi să se va.ccineze, să facă boosterul şi să urmeze măsurile preventive”, a adăugat el.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata