EXCLUSIV. Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, despre semnificația vopsirii roșii a ouălor de Paști

0

Vopsirea ouălor roșii de Paști este o tradiție care datează de sute de ani. Aceasta se practică în Săptămâna Mare, ultima din postul Paștelui și are o semnificație aparte. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a explicat în exclusivitate pentru Redacția.ro, simbolistica ouălor roșii, dar și a ciocnirii lor.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, despre semnificația vopsirii roșii a ouălor de Paști
În tradiția creștină, ouăle roșii sunt nelipsite de pe masa de Paști. Din popor, se spune că ele semnifică sângele vărsat de Iisus Hristos atunci când a fost răstignit pe cruce. Dar, mai multe despre ce înseamnă acest obicei practicat în Săptămâna Mare, a explicat în exclusivitate pentru Redacția.ro, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR. Și tot din rândurile următoare puteți afla și de ce românii ciocnesc ouăle de Paști.

”Vopsirea ouălor este mai degrabă o tradiție adăugată de-a lungul timpului. Primele generații de creștini nu se poate spune că aveau această tradiție. Nu putem localiza foarte precis începuturile acestei traditii, dar sigur sensul ei îl putem desluși. Culoarea roșie trimite fără îndoială la culoarea sângelui, la jertfa lui Hristos pe cruce, care înseamnă iubirea sa față de oameni, la răstignirea lui Hristos și, o tradiție legată de apariția ouălor roșii indică fără îndoială un episod care implică faptul că sub cruce cineva ar fi așezat un vas în care erau câteva ouă și sângele care a picurat atunci deasupra lor le-a înroșit (…) Sângele înseamnă și viață”, a spus Vasile Bănescu, în exclusivitate pentru Redacția.ro.

În ceea ce privește ciocnirea ouălor de Paști, ele reprezintă mormântul lui Iisus Hristos. Oul spart semnifică mormântul închis, iar oul spart reprezintă mormântul deschis, adică Învierea Domnului.

”Mai există o tradiție legată de ciocnirea ouălor care în momentul respectiv ar putea simboliza mormântul lui Hristos din care a ieșit ulterior viața, prin Învierea Lui. Oul nespart reprezintă mormântul închis, oul spart reprezintă mormântul deschis”, a mai explicat Vasile Bănescu.

Când este bine să vopsim ouăle de Paști
Multe gospodine obișnuiesc în Joia sau în Vinerea Mare să vopsească ouăle roșii de Paști. Legat de acest aspect, Vasile Bănescu a precizat că nu contează neapărat ziua din Săptămâna Mare când respectăm această tradiție. Dar, și aici avem de a face cu o altă semnificație. Joia Mare reprezintă momentul Cinei Celei de Taină, iar Vinerea Mare reprezintă momentul răstignirii lui Iisus.

”Depinde de la regiune la regiune. În general se vopesc în Joia Mare, cel puțin în mediul rural. Joia Mare fiind importantă pentru creștini, întrucât joi seara, în Joia Mare s-a consumat momentul Cinei Celei de Taină. Adică sărbătorirea Paștelui de către Hristos împreună cu ucenicii Săi, sărbătorirea Paștelui evreiesc la vremea respectivă (…) Altfel ne putem gândi la Vinerea Mare care este ziua răstignirii și dacă ar fi să scoatem din nou în evidență acea tradiție care indică înroșirea primelor ouă cu sângele lui Hristos sub cruce. Contează foarte puțin, fără îndoială, ziua când înroșim ouăle, dar pentru că în mediul rural exista o rânduială, un tip de ordine în care femeiel gospodine se implicau, de la zonă la zonă, aceată tradiție a fost dusă mai departe” , a mai adăugat reprezentantul BOR.

Ce reprezintă Săptămâna Patimilor
Vasile Bănescu a clarificat faptul că Săptămâna Patimilor nu este o formulă corectă folosită de creștini, ci Săptămâna Sfintelor Pătimiri este exprimarea bună. Așadar, Săptămâna Sfintelor Pătimiri face trimitere ultimele zile în viață ale lui Iisus Hristos. De la momentul intrării Lui în Ierusalim, până în ziua răstignirii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata