Greutăți emoționale pentru patru zodii

Horoscop 14 mai 2020. Află ce ţi-au rezervat astrele pentru ziua de joi, 14 mai 2020. Zodiile care au parte de multe greutăţi emoţionale.

Berbec

Participi azi la un fel de curs în care acumulezi informaţii noi şi o experienţă superioară în domeniul în care te pregăteşti temeinic.

Discuţia pe care o ai cu un profesor sau cu un specialist clarifică o serie de întrebări care te macină şi simţi că lucrurile devin din ce în ce mai limpezi. Acum ştii mai bine ce ai de făcut şi priveşti cu multă recunoştinţă la cel care ţi-a împărtăşit din experienţa sa bogată de viaţă.

Prinde din zbor orice informaţie transmisă de cei care sunt cu un pas înainte pentru că ai numai de câştigat.

Taur

Stai de vorbă cu o persoană care reprezintă autoritatea în ochii tăi, pentru că îl consideri net superior ţie prin experienţa sa de viaţă, prin bagajul de cunoştinţe pe care îl deţine, poate prin funcţia pe care o ocupă în societate şi baţi la uşa lui cu speranţă şi încredere că îţi va oferi cel mai folositor sfat pentru situaţia în care te afli.

Singur nu ai găsit o cale potrivită, de aceea, înainte de a porni spre ceva nou, vrei să vezi ce-ţi transmite acest om. Ideile care vin de la el vor avea efecte fantastice asupra ta: te motivează, te ambiţionează, te încarcă la maximum de energie.

Dacă îi urmezi îndrumările, vei avea numai de câştigat, pentru că el îţi arată o soluţie foarte bună, deja verificată în practică.

Gemeni

Azi te joci de-a iubirea în cel mai copilăresc mod, pentru că nu e momentul să discuţi despre planuri comune, despre viitor, despre decizii de cuplu cu o încărcătură capitală.

Ia-o mai uşor, bucură-te de tot ce simţi, de fluturii din stomac, de distracţia care însoţeşte fiecare clipă petrecută în doi, fără să pretinzi de la celălalt angajamente de cursă lungă.

Vor veni şi ele, dar azi cel mai bine e să tratezi iubirea ca pe o aventură frumoasă în doi în care fiecare e liber să experimenteze şi să se simtă bine.

Rac

Multe par să se fi împotmolit într-un punct critic de unde, momentan, nimic nu se mai mişcă. Nu insista să treci azi peste acest hop, pentru că nu deţii resursele necesare pentru o reuşită.

Eşti pesimist, lipsit de energie, moralul e la pământ iar motivaţia e zero. Cu asemenea bagaj sărac la tine, cum să depăşeşti momentul cu capul sus? Aşteaptă, stai până se mai clarifică lucrurile şi, după ce va trece furtuna, vei privi lucrurile cu totul altfel decât acum.

Dacă tot stai pe loc, nu-ţi turna cenuşă în cap, plângându-ţi de milă, ci informează-te!

Leu

O veste cu tentă oficială îţi cam dă peste cap unele planuri, de parcă ţi se interzice să duci mai departe ce ai început în felul în care ţi l-ai propus înainte.

Eşti nevoit să te supui unor reguli mai stricte, cu care nu ai fi de acord în mod normal, dar pentru că ordinul vine de sus, de la cei mai puternici decât tine, nu poţi face altceva decât să spui da.

Dacă nu te supui acestui ordin, consecinţele ar fi mai grave, deci mai bine taci şi faci cum ţi se spune decât să atragi critici sau sancţiuni.

Fecioară

Greu îţi vei duce azi la îndeplinire sarcinile pe care le ai în plan, pentru că ţi se va părea că toate piedicile s-au adunat simultan acum în calea ta.

E stresant, e frustrant, devine din ce în ce mai greu să-ţi păstrezi calmul când vezi cât de enervante sunt opreliştile, dar cu o mai bună organizare şi cu un dram de răbdare, lucrurile pot reveni totuşi la normal.


Apreciază și distribuie !

Dacă ceva nu iese din prima, nu renunţa, ci insistă! Va ieşi, chiar dacă mai târziu decât ai spera tu.

Balanţă

Te simţi blocat într-un punct periculos care poate denatura în ceva şi mai rău, dar noroc că ai alături de tine un grup de suport care nu te lasă la greu.

Nu te zbate de unul singur în acest marasm, acceptă ajutor de la alţii, pentru că sfaturile cele mai bune au de unde veni. Prietenul la nevoie se cunoaşte şi un astfel de prieten va interveni în favoarea ta în cel mai neplăcut moment al zilei.

Nu privi în jur ca şi cum ai avea numai duşmani, pentru că sigur ai şi câţiva prieteni adevăraţi şi folositori.

Scorpion

Dacă cineva te invită azi într-o mică aventură, nu refuza pentru că efectele acestei ieşiri din monotonia zilnică vor fi benefice pentru sufletul tău.

Te întorci acasă revigorat, remontat, plin de optimism şi veselie, ceea ce îţi oferă certitudinea că exact de asta aveai cu adevărat nevoie: să ţi se ofere mai multă atenţie, dar să îţi acorzi tu ţie însuţi mai multă atenţie, pentru că ai cam neglijat în ultima vreme nevoile tale personale.

Simţi nevoia să povesteşti şi altora ce mult îţi doreşti anumite lucruri, şi, prin simpla verbalizare a acestor dorinţe, deja le-ai transmis pe calea lor spre materializare. E doar o chestiune de timp până le vei vedea acolo, lângă tine!

Săgetător

Tot elanul tău este ţinut în frâu de o serie de condiţii defavorabile acţiunii pe care doreşti să o porneşti.

Deşi deţii toate resursele necesare pentru a evolua repede spre succesul visat, nu depinde numai de tine să începi acum acest proiect, tocmai de aceea simţi că ceva te trage mereu înapoi.

Poate e chiar propria ta frică de a nu greşi, dar dacă te motivezi mai bine, vei depăşi şi rezervele, şi piedicile care vin din tine, cât şi pe cele puse de ceilalţi.

Capricorn

Participi azi la un fel de curs în care acumulezi informaţii noi şi o experienţă superioară în domeniul în care te pregăteşti temeinic.

Discuţia pe care o ai cu un profesor sau cu un specialist clarifică o serie de întrebări care te macină şi simţi că lucrurile devin din ce în ce mai limpezi. Acum ştii mai bine ce ai de făcut şi priveşti cu multă recunoştinţă la cel care ţi-a împărtăşit din experienţa sa bogată de viaţă.

Prinde din zbor orice informaţie transmisă de cei care sunt cu un pas înainte pentru că ai numai de câştigat.

Vărsător

E o plăcere să te bucuri cât mai mult timp de liniştea din jurul tău, deci nu-ţi dori să treacă acest moment de tihnă, chiar aveai nevoie de o pauză şi pentru că nu se întâmplă nimic, se poate spune că e o zi pe placul tău.

Chiar dacă pari pasiv şi dezinteresat de tot ce se petrece în jur, este exact atmosfera pe care o doreai, pentru că aşa te poţi odihni un pic, te detaşezi de griji şi probleme, şi găseşti starea necesară unei analize la rece a situaţiei în care te afli.

Profită cât mai mult de calmul instalat!

Peşti

Ai acum toate mijloacele concrete pentru a pune în practică o idee excelentă.

Totul e să porneşti acum, pentru că această zi este benefică unor iniţiative concrete, palpabile, constructive.

Pui efectiv umărul la treabă pentru a construi ceea ce ţi-ai propus şi deţii toate resursele pentru a reuşi: şi ambiţie, şi răbdare, şi inventivitate, şi curaj, deci mai e doar o chestiune de timp până vor apărea primele rezultate. Îţi place ceea ce iese din mâinile tale.

loading...