Acasă EXTERNE Imagini care vor rămâne în istorie. Mașina lui Elon Musk a ajuns...

Imagini care vor rămâne în istorie. Mașina lui Elon Musk a ajuns în spațiu

DISTRIBUIȚI

Imagini care vor rămâne în istorie. Mașina lui Elon Musk a ajuns în spațiu

Compania SpaceX a înregistrat, marţi, un succes istoric, după ce a reuşit să lanseze racheta Falcon Heavy, considerată cea mai puternică din lume, la bordul căreia se află un automobil ce îi aparţine directorului Elon Musk, scrie News.ro.

Racheta Falcon Heavy, care are o putere de tracţiune de 2.500 de tone, echivalentul a 18 aeronave Boeing 747 la acceleraţie maximă, a fost lansată de pe platforma Kennedy Space Center din Florida, la ora 8:45 GMT (22:45, ora României).

Potrivit express.co.uk, racheta este de două ori mai puternică decât orice altă rachetă care a fost creată vreodată şi poate transporta până la 140.000 de kilograme de marfă. Cele trei propulsoare s-au reîntors cu succes pe Pământ.

Sursă Foto: SpaceX
Sursă Foto: SpaceX
Sursă Foto: SpaceX
Sursă Foto: SpaceX
Sursă Foto: SpaceX
Sursă Foto: SpaceX
Sursă Foto: SpaceX
Sursă Foto: SpaceX

Directorul Elon Musk a postat mai multe imagini din interiorul rachetei, confirmând că la bordul acesteia se află automobilul său Tesla, de care este ataşat un manechin, îmbrăcat în costum de astronaut.

În una dintre imagini, se poate vedea cum pe bordul maşinii scrie „Don’t Panic!/Nu intra în panică”, o replică din cartea lui Douglas Adams „Hitchhiker’s Guide to the Galaxy/Ghidul autostopistului galactic”. La decolare, din maşină s-a auzit melodia ”Space Oddity” a regretatului David Bowie.

Citește și: Rectorii de la Universitatea din București și SNSPA vor un mediu universitar și o conducere neimplicată politic

În 2017, responsabilii companiei SpaceX au susţinut că racheta Falcon Heavy este capabilă să trimită echipaj uman pe Marte.

Dacă SpaceX ar reuşi să lanseze o misiune lunară înainte de NASA, ar fi prima misiune lunară cu echipaj uman din ultimii 45 de ani, care va depăşi cu mult cei 400.000 de kilometri parcuşi în 1970 de astronauţii misiunii Apollo 13.

Ultima misiune lunară cu echipaj uman a avut loc în 1972, fiind vorba de de Apollo 17.

 

Citește și: UBER a plătit impozit pe profit de 3 ori mai mult, în comparație cu primele 9 companii de taxi din București la un loc