Acasă TIMP LIBER Într-un orăşel de provincie, o bunicuţă de treabă, vine la proces ca...

Într-un orăşel de provincie, o bunicuţă de treabă, vine la proces ca martor…

14
DISTRIBUIȚI

Într-un orăşel de provincie, o bunicuţă de treabă, vine la proces ca martor. Sprijinită în baston,

se aşează emoţionată pe scaun, caută în geantă, îţi scoate o batistă pe care o plimbă dintr-o mână

în alta.

Ca să n-o intimideze, procurorul de caz, o ia cu blândeţe :

– D-nă Ionescu! Mă cunoaşteţi? Vă mai aduceţi aminte de mine? Am locuit pe aceeaşi stradă.

Bunicuţa se uită cu atenţie la el şi zice:

– Da, da! Cum să nu… Te ştiu, sigur că te ştiu, de mic erai un neisprăvit şi un mincinos, îţi baţi nevasta … urât din partea ta! … ai copii mari şi nu te laşi de prostii! În sală rumoare, chicoteli,

lumea îşi da coate ….

Stupefiat , procurorul reuşeşte totuşi să îngăime :

– Dar pe avocatul apărării îl cunoaşteţi ?

– Da … îl ştiu şi pe el, toată viaţa a fost o lepră, joacă cărţi, vorbeşte pe la spate, da … da …

tot oraşul îl ştie că are amante, una din ele e nevastă-ta. Nu ştiu cum a ajuns avocat. În sala de

judecată, o tăcere penibilă, nici o mişcare, nimeni nu tuşeşte, toţi aşteaptă urmarea.

Judecătorul, palid, transpirat, îi cheamă pe cei doi la bară şi le spune:

– Dacă îndrăzniţi s-o întrebaţi pe babă de mine … v-am spart!

Nepotul se întâlneşte cu bunică-su la puşcărie în aceeaşi celulă.

Nepotul se întâlneşte cu bunică-su la puşcărie în aceeaşi celulă.

– Ce cauţi măi nepoate aici la puşcărie, pentru ce te-au condamnat?

– Pentru braconaj bunicule. Dar tu bunicule câţi ani mai ai de făcut şi de ce eşti aici, căci ai mei

nu mi-au spus niciodată cauza pentru care ai intrat la pârnaie?

– Ei dragul bunicului, mai am de făcut 10 ani tot pentru braconaj…

– Păi cum aşa, că mie mi-au dat numai doi ani!?

– Da, dar eu la pescuit am folosit grenade şi-am omorât 5 somni uriaşi, 25 de caraşi mari, 125 de

roşioare şi 2 scafandri mai mici…

Un om, pleaca de la serviciu in pauza de masa, si, grabit, da o fuga la banca sa plateasca o factura.

Un om, pleaca de la serviciu in pauza de masa, si, grabit, da o fuga la banca sa plateasca o factura.

Ajunge la banca, intra si vede fericit ca nu mai e nimeni…

Se apropie de ghiseu:

– Buna ziua… am de platit o factura, va rog!

Casierita:

– Va rog sa va intoarceti la coada, si sa va asteptati randul, ca toata lumea…

Omul nostru, nedumerit, se uita in jur, iese din banca, apoi intra din nou, tot nimeni… asteapta putin, apoi merge la casierie:

– Buna ziua… am de platit o factura, va rog.

Casierita il invita iar sa astepte la coada pana-i vine randul.. la care omul nostru se intinde peste ghiseu si-i arde o palma sanatoasa!

Casierita, zbuciumata:

– Cine-a dat?

Omul nostru raspunde:

– Nu stiu, nu vezi ce aglomeratie e aici?

Scrisoarea a III-a din zilele noastre! Am râs cu lacrimi !

Iată vine-un Jeep pe stradă, cu un girofar pe el,

Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:

– Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.

Ia vezi dacă a tras maşina, lângă gura de metrou..

.– N-a venit, Măria Ta, zise el privind în jur…

– Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour.

Aşteptând vreo 5 minute, îşi pierdu orice răbdare,

Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare.

La un semn (curbă la dreapta), se opreşte un X5.

Şi din el coboară Mircea, în bermube şi opinci.

 

Printre turci porni agale, şi privindu-i cu nesaţ,

Le-arată un „Sony Vaio”, pe care-l ţine la subraţ.

Agitat, la el în Jeep, şi-mbrăcat tot în civil,

Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:

– Tu eşti Mircea?

– Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,

Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.

Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,

Şi-am luat-o… pe centură, îndrumat de GPS!

Acum am parcat maşina. Unde eşti? Că vin la tine.

– Sunt la mine în maşină şi te vad, te-ndrepţi spre mine.

Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep.

Şi-ncepu să îi explice că nu vrea, cu niciun chip

Să îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,

Şi să lupte pân’la moarte cu ai turcului spahii.

– Baiazide, ştii că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,

Mă gândeam ca să ne batem,… dar la „Heroes” în reţea.

Sau în loc să cucereşti, cu armate-al meu popor,

Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucăm „Triviador”?

– Cum, când turcii-mi sunt în vamă, şi-am venit din Istanbul,

Tu nu vrei să ne batem, că nu ţi se pare „cool”?

– Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,

Eu trăiesc în realitate şi nu e niciun secret

Că am fost în multe lupte: Varna, Ialta sau Oituz…

– Păi eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un „buzz”?

– Mircea!!! Vin c-o întreagă oaste, iar tu faci mişto de noi,

Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război.

– Cum vrei tu, mărite rege, eu speram să mă-nţelegi,

Căci de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi.

N-aş vrea să pun pe „YouTube”, cu-ai tăi morţi, videoclipuri,

Nici ca Dunărea să-nece spumegând ale tale jeep-uri…

Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă,

Şi-ţi promit că pleci d-aici cel puţin c-o mână ruptă!

Şi zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid

Şi trântindu-i portiera el plecă la pas grăbit.

Când ajunse la maşină, găsi-n geam, pe-un bilet scris:

„Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe interzis”…

Şi dă Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de „bip”-uri,

Ca să-şi strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n „Jeep”-uri.

Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,

Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine!

Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă

Rezemaţi de câte-un ciot şi ţinându-se de burtă.

– Baiazid, hai să ne batem! Unde eşti, de ce nu vii?

– Mi-am scos în oraş ostenii şi i-am dus la KFC.

Şi-am mâncat cu poftă aseară, tot ce ni s-a pus pe masă…

Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufă mai retrasă.

– N-am ştiut că la „fast-food”-uri nu e bine să mănânci,

Mai ales în România, fiindcă rişti să pleci pe „brânci”….

Nu mai vreau să ne batem, iartă-mă a fost o farsă.

Dă-ne nişte „triferment” şi-o să facem cale-ntoarsă”…

Şi aşa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine.

Deci se vede pân-la urmă că „fast-food”-ul face bine.

Asta-i tot…

Dar fiţi voi siguri ca Istoria o să zică:

„Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică”…

 

loading...