Italia. Noi detalii cutremurătoare în cazul Suzanei, românca ucisă de soțul italian în fața copiilor: „A ieșit și mi-a spus calm că a omorât-o pe Suzi”

Noi detalii ies la iveală în cazul Suzanei, românca de 39 de ani din Italia omorâtă cu sânge rece de soțul italian, chiar sub ochii îngroziți ai celor trei copii. Mărturia primarului localității, prima persoană care a intrat în casa groazei.

Massimo Giustiziero, primarul localității Milzano (provincia Brescia) a povestit prin ce a trecut în seara de vineri, 08 mai, atunci când a intrat în casa în care tocmai fusese omorâtă Suzana.

„De zile întregi auzeam țipete care veneau din casa familiei Lupi. Deși inițial nu am dat atenție, la un moment dat am auzit un țipăt sfâșietor. Am lăsat bicicleta și am sunat la ușă”, își începe primarul povestea, potrivit publicației Brescia Today.

Bărbatul a intervenit la locuința unei familii din care se auzeau țipete îngrozitoare. În acea casă de pe via Usignolo, locuiau Gianluca Lupi, un cetățean italian de 41 de ani și soția sa, Suzana, de naționalitate română, în vârstă de 39 de ani. Cei doi aveau împreună trei copii cu vârste între 2 și 15 ani, iar vecinii spun că ea avea de gând să se separe.
„Am omorât-o pe Suzi”

Cel care i-a deschis ușa primarului a fost chiar italianul ucigaș. Întrebat ce s-a întâmplat, barbatul a răspuns fără nicio reținere: „Am omorât-o pe Suzi”.


Apreciază și distribuie !

„Am rămas uimit de calmul cu care mi-a spus acest lucru. Primul meu gând a fost să văd dacă cei trei copii sunt ok și dacă a fost anunțată poliția. M-a asigurat că sunt bine, spunându-mi că a sunat el deja la 112, dar am sunat și eu oricum”, își continuă primarul povestea.
Fiica de 15 ani a fost martoră la crimă

Mai târziu s-a aflat că cea care a sunat de fapt la poliție a fost fiica de 15 ani a cuplului, care a fost martoră la crimă. La câteva secunde după Gianluca, a ieșit și ea din casă.

„A ieșit la puțin timp după tatăl ei. Fata avea hainele pătate de sânge și m-am temut să nu fie rănită. Era în stare de șoc, dar mi-a spus că e bine. A încercat să-și ajute mama, de aceea era plină de sânge, dar nu a putut face nimic pentru că femeia avea gâtul tăiat. Am întrebat-o unde sunt surioara ei de 8 ani și fratele de 2 și mi-a spus că sunt la etaj, făceau baie. I-am spus să-i îmbrace și să-i scoată imediat afară”, a mai povestit Massimo Giustiziero.

„În timp ce aștepta sosirea carabinierilor, m-a rugat să nu-i abandonez copiii, mai ales pe cel mic. Am încercat să-l liniștesc, fiindcă mi-era teamă că situația poate să degenereze”, a mai adăugat primarul.
Nu se știe de ce italianul a recurs la acest gest

Momentan, carabinierii nu au o explicație pentru tragedie. Motivul crimei însă este încă în curs de investigare. Italianul de 41 de ani a fost interogat toată noaptea de carabinierii din Verolanuova și a recunoscut crima, dar apoi a refuzat să mai coopereze. El a fost transferat în penitenciar.

Între timp, cei trei copii au fost preluați de niște rude, iar aseară, la ora 20:00, preotul catolic din localitate, Don Lorenzo, a ținut o slujbă în fața casei unde a avut loc tragedia și unde mai multe persoane au lăsat deja flori.