Publisher Theme
I’m a gamer, always have been.

Kevin, francezul care a cântat cu o cruciuliță în mână la Vocea României. A plâns în fața juriului

0 556

Francezul Kevin i-a emoționat pe jurații de la Vocea României! Moment plin de emoții la Vocea României, unde un cântăreț a plâns, cuprins de emoții, dar și din cauza unei tragedii prin care a fost nevoit să treacă recent. Sora lui a murit, iar el a ales o melodie prin care aproape că și-a exprimat toată durerea.

Francezul Kevin i-a emoționat pe jurații de la Vocea României
Mesajul francezului a ajuns din plin la toți cei patru jurați, care au ales să se întoarcă pentru a vedea cine posedă o astfel de voce. Kevin este din Franța, dar cariera sa muzicală a început în România, de aceea a și vrut să continue tot în România.

Cei patru jurați au fost cuceriți de vocea francezului, iar acest lucru s-a văzut în negocierile pe care le-au purtat pentru a-l atrage în echipele lor. O parte din negocierile respective s-au purtat în franceză. Cea care și-a încercat norocul să vorbescă în limba lui Voltaire a fost Irina Rimes, care a recunoscut că nu o stăpânește foarte bine. Totul s-a rezolvat când Kevin a spus că vorbește limba română.

Kevin și-a pierdut sora recent
Cu toții au răsuflat ușurați. Jurații au fost cuceriți de sensibilitatea din vocea lui Kevin. Când le-a spus de ce a ales o piesă atât de tristă, Kevin i-a emoționat și mai mult pe jurați. ”Piesa aceasta vorbește mult despre mine. Am pierdut-o pe sora mea. Am vrut să cânt pe scenă azi pentru că muzica a început aici, în România. Înainte să vin aici, nu am făcut niciodată muzică în Franța. La voi e cel mai bun loc să fac ceva în muzică, la Vocea României”, a spus Kevin.

Cel care l-a înțeles cel mai bine a fost Tudor Chirilă. ”Eu simt nevoia să mă prezint. Mă cheamă Tudor. Sunt muzician și actor. Mamei mele i s-a întâmplat să joace atunci când i-a murit tatăl. Am prieteni care au fost nevoiți să joace atunci când le-a murit cineva drag. Știu ce înseamă să cânți în aceste momente. Ești profesionist atunci când cânți în aceste momente. Ești un câștig pentru Vocea României ”, a spus Tudor Chirilă.

Francezul Kevin l-a ales însă pe Smiley, deoarece s-a îndrăgostit de o piesă de-a lui. Francezul a spus că s-a îndrăgostit de piesa ”Love is for free”, imediat cum a ajuns în România și a auzit-o la radio.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata