Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo divorțează? Iată primele declarații pe acest subiect

Divorțează Nicoleta Luciu de Zsolt Csergo? Este informaţia care a luat prin surprindere showbiz-ul românesc în această dimineaţă. Apropiații celor doi ar fi dezvăluit faptul că aceştia ar urma să ajungă în curând la tribunal. Recent însă, bruneta şi omul de afaceri au făcut declaraţii şi au explicat ce se întâmplă, de fapt, în căsnicia lor.

Nicoleta Luciu de Zsolt Csergo au o relaţie de aproape nouă ani şi patru copii. Deşi par că sunt extrem de fericiţi împreună, recent apropiaţii celor doi au dezvăluit în presă faptul că separarea a fost deja stabilită, ba mai mult decât atât, în zilele următoare aceștia ar urma să se prezinte în faţa notarului.

După ce informaţiile au ajuns şi la urechile celor doi, Nicoleta Luciu şi partenerul său au făcut primele declaraţii despre presupusul divorţ.

Bruneta s-a arătat destul de deranjată de speculaţiile apărute în spaţiul public:

„Nu divorțez. Nu este adevărat!”, a declarat Nicoleta Luciu pentru click.ro

Și Zsolt Csergo a avut aceeași reacţie ca a soției sale.

„Nu e adevărat! Unde a aparut prostia asta? Nici vorbă să divorțăm. E o prostie. Nu divorțăm!”, a declarat omul de afaceri Zsolt Csergo pentru sursa citată.

Nicoleta Luciu, secretul unei căsnicii fericite

Nicoleta Luciu a renunțat la cariera ei din showbiz, s-a mutat la Miercurea Ciuc alături de soțul ei, ba chiar a trecut și peste infidelitățile celui care i-a jurat iubire o viață întreagă. Acum câțiva ani, partenerul de viață al brunetei, afaceristul Zsolt Csergo, a avut o aventură cu o antrenoare de fitness.

Cei doi au fost la un pas de divorț atunci, însă bruneta a decis să îi mai acorde o şansă. În cadrul unui interviu mai vechi, Nicoleta Luciu avea câteva sfaturi pentru female care își doresc o relație cât mai solidă.

„E foarte, foarte important ca lucrurile să decurgă frumos şi normal într-un cuplu. Fetele bune au gura mai mică (şi credeţi-mă că o să fie bine). Niciodată să nu vă certaţi cu soţii. Daţi-le dreptate când au draci şi gata. (…) La noi e invers. El e foarte calm, eu sunt mai agitată pentru că stând de dimineaţă până seara cu copiii am superenergie şi câteodată mă mai şi enervez şi primul care-mi iese în cale de multe ori e el”, a mărturisit Nicoleta Luciu, potrivit Wowbiz.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata