Niculina Stoican îl dă în judecată pe fostul impresar al lui Petrică Mîțu Stoian. Marele conflict, lămurit de artistă

Niculina Stoican a pus punctul pe “i” în scandalul iscat după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Șefa Ansamblului Folcloric Maria Tănase a mărturisit că acuzațiile aduse de Doru Gusman, impresarul regretatului Mîțu Stoian, vor trebui dovedite în instanță.

Niculina Stoican a ținut să lămurească și plecarea lui Petrică Mîțu Stoian din cadrul instituției pe care ea o conduce.

Interpreta a spus că ea l-a rugat să se gândească bine la decizia pe care o luase, dar nu a putut să intervină asupra ei.

Niculina Stoican, adevărul despre plecarea lui Petrică Mîțu Stoian de la ansamblul condus de ea

„Își dorea să facă doar ce vrea el. Vreau să fac doar ce vreau eu”, a spus Niculina Stoican, motivând alegerea lui Petrică Mîțu Stoian de a ieși la pensie și de a pleca din ansamblul condus de ea.

Interpreta de muzică folclorică a spus că Petrică i-a zis că voia să facă lucrurile pe cont propriu și nu își mai dorea să fie la program. „Mi-a zis: nu vreau să plec trist și mâhnit de aici. Noi doi niciodată nu ne-am certat. La noi nu existau lucruri de complezență.

Mie îmi spunea că nu vrea să depindă de nimeni, de niciun fel de program”, a povestit Niculina Stoican în emisiunea „La Măruță” de la PRO TV.

Folclorista a vorbit la superlativ despre Petrică, spunând că prietenia dintre cei doi era dincolo de ce se vedea la televizor. Multă vreme i-a fost ca un frate, chiar dacă uneori nu reușea să se vadă cu el mereu.

A APARUT REVISTA GLOSSY FANATIK

„Noi ne consideram Mehedințiul plecat în lume. Ne bucuram de realizările celuilalt. Chiar eu i-am adus adeverința aceea la Craiova, de care avea nevoie pentru pensionare, ca dovadă a anilor lucrați la Doina Gorjului”, a completat Niculina.

niculina stoican
Niculina Stoican a izbucnit în plâns în emisiunea lui Măruță, Captură PRO TV
Niculina Stoican neagă acuzațiile aduse de Doru Gusman. Captură PRO TV

Fostul impresar va fi acționat în instanță pentru acuzațiile aduse

Când a venit vorba despre impresarul lui Petrică, Doru Gusman, tonul cântăreței de muzică populară s-a schimbat. Toate acuzațiile lansate în ultimele zile vor avea efecte juridice.

„S-au adus injurii instituției pe care o conduc, mie ca om. Vom face demersurile necesare din punct de vedere juridic. Se va veni cu probe, cu dovezi, așa cum trebuie să se facă”, a completat Niculina.

La un moment dat, sătulă de acuzațiile care i s-au adus, artista a arătat câteva mesaje din conversațiile sale cu Petrică, din care reiese cât de bine se înțelegeau. Cântăreața a izbucnit în plâns dezvăluind că nimeni nu are dreptul să pună la îndoială buna ei credință față de Petrică, pe care l-a tratat mereu cu respect cât era la ansamblu.

Doru Gusman a acuzat-o pe Niculina Stoican că din cauza ei a plecat Petrică de la ansamblu, împingându-l în mod indirect către pensionare.

Fostul impresar a spus că atunci când Petrică nu se prezenta la vreun spectacol se făceau mânării la primărie și i se tăia toată ziua de muncă.

Ex-impresarul regretatului artist a mai spus că Niculina Stoican se purta foarte urât cu el. Mai mult, l-ar fi umilit de față cu toți și făcea presiuni incredibile asupra lui..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata