Papa Francisc, apel disperat pentru a nu se ajunge la război în Ucraina

Duminică, Papa Francisc a declarat că urmăreşte „cu îngrijorare tensiunile tot mai mari care riscă să afecteze pacea din Ucraina şi să pună sub semnul întrebării securitatea continentului european”.

Papa Francisc a făcut un apel disperat miercuri să nu se ajungă la război, în contextul îngrijorărilor privind o potenţială invazie a Rusiei în Ucraina şi al tensiunilor tot mai
mari între Washington şi Moscova, relatează AFP.

Papa Francisc, apel pentru a nu se ajunge la război în Ucraina

„Am vorbit mai devreme despre Holocaust: gândiţi-vă că peste cinci milioane de persoane au fost ucise!”, a reamintit Suveranul Pontif în cadrul audienţei sale generale săptămânale la Vatican.

„În timpul războiului, oamenii au suferit de foame, de atât de multă cruzime. Merită pace”, a adăugat Papa Francisc, făcând apel la credincioşi „să se roage pentru pace în Ucraina”, în special în cursul zilei de astăzi, pe care a dedicat-o acestei ţări.

„Fie ca aceste rugăciuni să ajungă la inimile conducătorilor de pe Pământ pentru ca ei să facă astfel încât dialogul să prevaleze şi ca binele tuturor să fie pus înaintea intereselor partizane”, a continuat Papa Francisc.

„Vă rog, fără război vreodată!”, a implorat el.

El este de părere că tensiunile din Ucraina afectează securitatea continentului european

Duminică, Papa Francisc a declarat că urmăreşte „cu îngrijorare tensiunile tot mai mari care riscă să afecteze pacea din Ucraina şi să pună sub semnul întrebării securitatea continentului european”.

Tensiunile dintre Moscova şi Washington sunt puternice în legătură cu Ucraina, în contextul în care Rusia este acuzată că a concentrat peste 100.000 militari la frontiera ţării, existând temeri că o invazie este iminentă, precizează Agerpres.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata