Povestea emoționantă a unui bărbat care a fost părăsit de soție pentru modul în care arăta. Iată ce a făcut acesta

Bărbatul supraponderal care a fost părăsit de soţie pentru că era „prea gras să facă dragoste”, a reuşit să slăbească şi să devină o altă persoană. Deşi transformarea lui a şocat întreaga planetă şi a primit numeroase complimente, Stephen Ringo nu se simte încă pregătit pentru o nouă relaţie.

La 184 kilograme, soţia sa i-a cerut divorţul. Atunci, Stephen a hotărât că e momentul ca viaţa lui să se schimbe total. În luna octombrie a anului 2016 a renunţat la junk-food, s-a apucat de sport, iar acum, după doi ani, este mai slab cu 100 de kilograme.

”Relația mea cu soția s-a deteriorat din cauza greutății mele. Am fost în depresie, iar între noi nu mai exista intimitate. Viața mea sexuală era la pământ. Cred că lipsa de încredere în mine și kilogramele în plus au îndepărtat-o. Am ajuns să divorțăm, iar apoi mi-am schimbat stilul de viață. Am mers la sală, deși mi-a fost foarte greu și am încercat să adopt un stil de viață sănătos. Mănânc doar între orele 17 și 19 .”, a mărturisit bărbatul, conform The Mirror.


Apreciază și distribuie !

Stephen Ringo consideră că va fi un partener de viaţă minunat în viitor, dacă reuseşte să scape şi de excesul de piele. Faptul că se simte din ce în ce mai bine în pielea lui, o să conteze pentru viaţa intimă, potrivit spuselor lui Ringo.

Povestea emoționantă a unui bărbat care a fost părăsit de soție pentru modul în care arăta. Iată ce a făcut acesta 1

Povestea emoționantă a unui bărbat care a fost părăsit de soție pentru modul în care arăta. Iată ce a făcut acesta 2