Acasă Evenimente Proiectul „Prima Bătaie” a fost adoptat tacit de Senat…

Proiectul „Prima Bătaie” a fost adoptat tacit de Senat…

DISTRIBUIȚI

Proiectul „Prima Bătaie” a fost adoptat tacit de Senat…

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care va permite, în cazul violenţei în familie, dezincriminarea agresorului în cazul în care ajunge la împăcare cu victima la prima plângere penală, dar nu şi la următoarele.

Chiar dacă România s-a angajat printr-o convenţie internaţională că nu va tolera actele de violenţă în familie, Parlamentul are o altă interpretare, notează Adevărul.ro

Aleşii din Senat au tărăgănat o iniţiativă pentru schimbarea Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie până când aceasta nu a mai fost discutată în plen, de toţi parlamentarii, fiind adoptată tacit, marţi, în forma sa iniţială.

Proiectul iniţiat de deputaţi şi senatori ai UDMR, dar care a primit şi semnăturile de susţinere de la parlamentari ai PSD, PNL şi USR, are şi o prevedere discutabilă, aceeasta fiind legată de faptul că în cazul în care există o singură plângere penală în ceea ce priveşte un agresor, iar victima ajunge la împăcare cu acesta, atunci acesta nu mai răspunde penal.

„Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală doar în cazul primei sesizări sau plângeri penale de către victimă sau orice persoană care constată actul de violenţă“, scrie în proiectul UDMR.

Citește și: Fotograful care petrece o eternitate în muzee, pentru a găsi oamenii potriviți cu operele de artă. Rezultatul este uluitor

Pentru a fi mai practici, luăm un caz simplu.

Un soţ denunţat de soţie autorităţilor în ceea ce priveşte o posibilă agresiune va scăpa de sancţiuni sau răspundere penală dacă aceasta îşi retrage plângerea şi dacă el este la prima abatere consemnată în documente oficiale. De asemenea, un copil care îşi reclamă un părinte sau părinţii, dacă îşi retrage plângerea, de bună voie sau sub presiunea acestora, ar urma să se întoarcă în mijlocul acestora, fără ca împotriva agresorilor săi să fie luate măsuri.

De altfel, potrivit unui raport din 2016 al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse (ANES), în perioada 2009-2016 au fost 102.882 de cazuri raportate de violenţă în familie.

Doar în 2016, Agenţia a luat cunoştinţă, pentru a furniza servicii sociale, de 13.019 cazuri. Din aceste 13.019 cazuri de violenţă în familie, numărul victimelor femei era de 2.053, al bărbaţilor de 165, iar al copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani era de 10.798 de cazuri.

Cu atât mai îngrijorător era un avertisment al aceleiaşi instituţii.

„Datele menţionate mai sus nu prezintă însă dimensiunea reală a fenomenului, ci doar numărul victimelor violenţei în familie, beneficiare ale serviciilor sociale, înregistrate şi centralizate la nivel naţional de către ANES“, potrivit raportului din 2016.

Sursa: Adevărul.ro

Citește și:

FAKE NEWS. De ce nu trebuie să-ți schimbi urgent parola după ce ai tastat „BFF” pe Facebook