Război în Ucraina, ziua 19. Linia electrică a centralei nucleare de la Cernobîl, „din nou avariată de ruși”

Război în Ucraina, ziua 19.

Au continuat luptele și bombardamentele în orașele satelit din jurul capitalei Ucrainei.

Ministerul rus al Apărării a publicat imagini de la operațiunea de capturarea a bazei aeriene de la Hostomel,

un obiectiv strategic înaintea asaltului asupra Kievului. Însă este imposibil de verificat când au fost filmate aceste scene.

Între timp, ucrainenii au blocat căile de acces spre capitală și au pregătit poziții defensive pe șoselele principale.

La Irpin, jurnalistul american Brent Renaud, colaborator al New York Times, a fost ucis când forțele ruse au deschis focul asupra mașinii în care era. Un alt jurnalist american aflat în același vehicul, a fost rănit.

Armata rusă nu exclude lansarea de asalturi pentru a prelua controlul total al marilor oraşe ucrainene, a avertizat luni Kremlinul, în condiţiile în care numeroase centre urbane ale ţării sunt încercuite de forţele ruse, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
UPDATE 14:54 – Părți ale unei rachete rusești doborâte la Kiev au lovit o clădire rezidențială și un autobuz

O persoană a fost ucisă și șase rănite după ce resturile unei rachete rusești doborâte au căzut și au lovit o stradă rezidențială din Kiev, spun autoritățile ucrainene.
Resturile rachetei au distrus un autobuz și au incendiat o clădire rezidențială din cartierul Kurenivka din capitală, după ce au fost interceptate de apărarea aeriană a Ucrainei, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina.

Acesta adaugă că autobuzul nu transporta pasageri, dar a fost complet distrus, transmite BBC.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata