România intră în scnariul 5?! Noi restricţii ar putea fi impuse

Numărul cazurilor de persoane afectate cu noul coronavirus a crescut alarmant în România, dar și în București, iar autoritățile să pregătesc de intrarea în Scenariul nr. 5 al stării de urgență. România se apropie cu pași repezi de borna celor 10.000 de cazuri, care ar însemna intrarea într-un nou scenariu. Și, cum îndelung anunțatul vârf al pandemiei bate la ușă – potrivit specialiștilor, ar urma să aibă loc în următoarele două săptămâni -, Ministerul Afacerilor Interne pregătește o nouă ordonanță militară.


Apreciază și distribuie !

Intrarea în Scenariul Nr. 5 ar urma să afecteze, în primul rând, Bucureștiul. Capitală a înregistrat 977 de cazuri de infectare cu Covid-19, potrivit datelor furnizate sâmbătă, la ora 13:00, de Grupul de Comunicare Strategică, și este foarte aproape de borna celor 1.000 de cazuri. Astfel, nu ar fi exclus ca Scenariul Nr 5 să cuprindă măsura de carantinare totală a Capitalei.

Acest lucru s-a întâmplat și în Suceava, odată cu depășirea celor 1.000 de cazuri. „Nu se compară Bucureştiul cu Suceava. Dacă numărul de cazuri de la Suceava şi la modul în care ele au evoluat a condus la decizia că trebuie să aplicăm măsura carantinării, la Bucureşti, din fericire pot să o spun, suntem departe de această măsură la acest moment. Bineînţeles că nimeni nu poate da garanţie 100% despre nimic în acest caz. Virusul evoluează„, declara Raed Arafat pe 1 aprilie, când Bucureștiul era încă departe de numărul de cazuri de astăzi, secretarul de stat neexcluzând însă ca, în cazul în care cazurile vor crește Capitală să fie, la rândul ei, închisă.

loading...