Șeful Spitalului Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, despre protestatari: Îi aşteptăm în spitale cu lumânări

Reacţie incredibilă a şefului Spitaluilui Victor Babeş din Timişoara, dr. Cristian Oancea care spune, într-o declaraţie pentru presă locală că îi aşteaptă pe pacienţi cu lumânări. Declaraţiile din ultima vreme a oamenilor aflaţi în linia 1 sunt din ce în ce mai şocante.

Șeful Spitalului Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, despre protestatari: Îi aşteptăm cu lumânări
E din ce în ce mai şocant cum oamenii care sunt în sistem, în poziţii cheie, oferă declaraţii extrem de controversate legate de oamenii care protestează. Ultimă declaraţie şocantă îi aparţine medicului Cristian Oancea care a explicat faptul că medicii nu mai pot lupta cu prostia şi nici nu mai pot suporta nesimţirea sau iresponsabilitatea. Acesta declara, pentru presă locală faptul că îi aşteaptă pe adepţii teoriilor conspirationeste, la spital, cu lumânări.

”Va fi din rău în mai rău. Cam 70% sunt adepţii teoriei conspiraţiei. Nu avem cu cine să luptăm. Suntem dezarmaţi. Toată munca noastră s-a dus pe apa sâmbetei. Pacienţii au refuzat tratamentul pe baza faptului că nu facem experimente pe ei. Nu mai avem arme. Nu te poţi lupta cu prostia, cu ignoranţă şi cu consporatia, cu indolenta, cu nesimţirea, cu iresponsabilitatea. Nu ai ce să-i mai faci. Îi aşteptăm în spitale, unde avem şi lumânări. Ei cred că se fac bine de la natură. Avem pacienţi relativ tineri, între 50 şi 70 de ani”, a adăugat pentru opiniatimisoarei.ro medicul Cristian Oancea.


Apreciază și distribuie !

Raed Arafat, despre protestatari: Îi aşteptăm la spital
O altă declaraţie şocantă îi aparţie lui Raed Arafat care a afirmat, într-o declaraţie oferită la Antena 3, că este imposibil ca să nu existe infectaţi la protestele care au avut loc în cursul serii de duminică, 12 iulie în Piaţa Victoriei. Acestuia i-a fost atrasă atenţia asupra faptului că declaraţia este una cinică, dar şeful DSU, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a explicat că şi-o asuma:

”Ii aşteptam la spital pe protestatari Dacă te duci la mitinguri fără măşti, nu există să nu se infecteze câteva persoane. Mai ales că sunt unii care au plecat din spitale şi din izolare. Este declaraţie cinică, dar asta e realitatea. Dacă nu respecţi regulile de protecţie, ajungi să te îmbolnăveşti. Eu niciodată nu am lucrat pentru imaginea mea, la acest moment, datoria îmi spune că trebuie să asigurăm toate măsurile de siguranţă publică şi să protejăm pe cei de lângă noi. Această categorie este în risc, sunt printre ei şi oameni în vârstă, care au comorbilitati. Când avem astfel de manifestări în mijlocul situaţiei, când sfidezi o chestie dovedită ştiinţific…” a conchis Raed Arafat.

Declaraţiile sunt făcute în contextul în care România traversează o perioadă de creştere a numărului de cazuri de persoane infectate. Până la această oră, pe teritoriul ţării au fost confirmaţi, de la începutul pandemiei, 32.948 de persoane, iar la Iaşi au fost înregistrate un număr de 1.077 de persoane.

În ultima săptămână, în România, s-au înregistrat recorduri de infectări cu COVID-19, iar acest lucru a alertat autorităţile. Potrivit surselor adevărul.ro, premierul Orban ia în considerare reintroducerea stării de urgenţă dacă numărul de cazuri continua să crească. Totuşi, în această zi s-a observat o scădere a numărului de infectări. În altă ordine de idei, în Parlament exista o lege a carantinării care face subiectul unui război între legislativ şi executiv. Legislativul majoritar PSD, considera faptul că legea carantinării contravine legislaţiei europene şi a directivelor CEDO. Mai mulţi senatori PSD au explicat faptul că nu vor vota o lege care nu respecta drepturile fundamentale ale omului. Robert Cazanciuc şi Mihai Fifor, alături de Marcel Ciolacu au fost cele mai vocale voci care au criticat legea care a fost transmisă de Guvern. Momentan, legea nu a fost adoptată şi se aşteaptă un raport al Comisiei Juridice din Parlamentul României.