Selfie în timpul unei partide de sex, cu un fost star al Barcelonei în prim-plan. Ce s-a întâmplat cu poza care face înconjurul lumii

Cu sau fără voia sa, fotbalistul mexican Jonathan dos Santos (30 de ani) a ”scapăt” pe Instagram o fotografie făcută în pat, alături de iubita sa, ambii apărând complet dezbrăcați, cel mai probabil în timp ce întrețineau relații intime.

In prezent legitimat la gruparea americana LA Galaxy, Dos Santos a crescut la celebra Academie a celor de la FC Barcelona, iar in perioada 2009-2014 s-a aflat in lotul echipei de seniori a catalanilor, împărțind vestiarul cu Leo Messi si cu celelalte vedete ale formației blaugrana.


Apreciază și distribuie !

Talentul indiscutabil al mijlocașului mexican a fost umbrit de viata extra sportiva agitata a fotbalistului, elocvent fiind episodul din 2011 în care Dos Santos, alături de alți colegi din naționala de tineret a tarii sale, au fost prinși cu prostituate în plin cantonament.

O alta dovada a neglijentei lui Jonathan, fratele mai mic al lui Giovani dos Santos (trecut și el pe la FC Barcelona) a venit acum, pe contul sau de Instagram apărând o fotografie compromițătoare, din intimitate.

Selfie în timpul unei partide de sex, cu un fost star al Barcelonei în prim-plan. Ce s-a întâmplat cu poza care face înconjurul lumii 9

Mai exact, Dos Santos și-a făcut un selfie alături de frumoasa sa iubita, modelul Amanda Trivizas, în timpul unei partide de amor. Se poate vedea cum tânăra complet dezbrăcată îl săruta pe gat pe Jonathan, in timp ce acesta e ocupat cu imortalizarea momentului. Pana când Jonathan dos Santos și-a dat seama de impactul gestului sau, ștergând dovada de pe Instagram, poza erotica s-a viralizat imediat și face înconjurul lumii.