„Stați acasă, nu vă bateți joc de eforturile noastre!” Apelul și vânătăile unei tinere asistente medicale din Italia

Alessia Bonari, o tânără asistentă medicală de la spitalul din Grosseto, îşi arată vânătăile lăsate pe față de ochelarii de protecție. Italianca transmite un mesaj zguduitor pe Instragram, insotit de o fotografie: „Stați acasă, nu vă bateți joc de eforturile noastre!”.

„Sunt obosită fizic, pentru că dispozitivele de protecție mă rănesc, halatul mă face să transpir şi, odată îmbrăcată, nu mai pot să merg la toaletă sau să beau apă timp de şase ore”, scrie ea.

„Ceea ce cer oricui citeşte acest mesaj este să nu-şi bată joc de efortul nostru, să fie altruişti, să stea în casă şi în acest mod să-i protejăm pe cei mai slabi. Noi, tinerii, nu suntem imuni la coronavirus, chiar şi noi putem să ne îmbolnăvim sau, mai rău, să-i îmbolnăvim pe alții”, adaugă Alessia.


Apreciază și distribuie !

Apelul Alessiei Bonari la intreaga populatie

„Sunt o asistentă şi în acest moment sunt nevoită să înfrunt această urgență sanitară. Mi-e frică şi mie, dar nu pentru că trebuie să merg la cumpărături: mi-e frică să merg la lucru! Mi-e frică pentru că masca de protecție ar putea să nu fie lipită bine pe față, sau aş putea să mă ating din greşeală cu mănuşile infectate, sau că ochelarii de protecție nu-mi acoperă bine ochii şi ceva ar putea să treacă.

Sunt obosită fizic, pentru că dispozitivele de protecție mă rănesc, halatul mă face să transpir şi, odată îmbrăcată, nu mai pot să merg la toaletă sau să beau apă timp de şase ore.

Sunt obosită psihic, ca toți colegii mei care se găsesc de săptămâni întregi în aceeaşi situație, dar asta nu ne va împiedica să ne facem datoria, cum am făcut-o mereu!

Voi continua să am grijă de pacienții mei, pentru că sunt mândră şi îndrăgostită de serviciul meu. Ceea ce cer oricui citeşte acest mesaj este să nu-şi bată joc de efortul nostru, să fie altruişti, să stea în casă şi în acest mod să-i protejăm pe cei mai slabi. Noi, tinerii, nu suntem imuni la coronavirus, chiar şi noi putem să ne îmbolnăvim sau, mai rău, să-i îmbolnăvim pe alții. Nu-mi pot permite luxul de a mă întoarce în casa mea în carantină, trebuie să mă duc la lucrul meu şi să-mi fac datoria. Faceți-vă şi voi datoria, vă rog frumos!”