Tichete de masă pentru pensionari. Ce condiţii trebuie să îndeplinească beneficiarii

Pensionarii de peste 75 de ani vor beneficia de tichete electronice de masă. Este vorba, mai exact despre 300.000 de beneficiari. Anunțul a fost făcut în ședința de guvern, de către ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

”Avem în vedere persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu pensia până în 704 lei, pensia socială, urmează să beneficieze de acest tichet de masă pe suport electronic în valoare de 180 de lei pe lună. Sunt 300.000 de beneficiari. Noi încercăm, prin negocierea cu Comisia, să continue și în perioada următoare de programare. Vom propune să scădem vârsta, astfel încât să avem în vedere cât mai multe persoane”, a declarat Boloș.

Măsura fusese anunţată cu o zi înainte şi de ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Aceasta anunţase pe Facebook că este vorba despre tichete de masă în valoare de 180 de lei, pe care vârstnicii le pot folosi pentru a achiziţiona mese calde de la unităţile autorizate.


Apreciază și distribuie !

„Un mic sprijin pentru pensionarii cu vârsta de peste 75 de ani şi cu 704 lei la care mă tot gândesc. Aproximativ 130 milioane de euro pentru acest program finanţat din fonduri europene, fiecare persoană urmând să primească 180 lei/lună sub forma tichetelor electronice. Se vor folosi doar pentru achiziţionarea mâncării calde de la unităţile autorizate”, a scris Violeta Alexandru în mediul online.

Aici un rezultat concret. Cu toate urgențele zilnice nu mai reușeam să vorbesc despre el. Un mic sprijin pentru…

Gepostet von Violeta Alexandru am Dienstag, 14. Juli 2020