Trei copile rămase orfane la Oneaga au nevoie de sprijin pentru a-și înmormânta tatăl

Cazul familiei Cozma din Oneaga, comuna Cristești, a fost prezentat în urmă cu câteva zile de redacția Știri.Botoșani.ro. Pe vremea aceea capul familiei, Paul Cozma în vârstă de  41 ani, încă își trăia ultimele zile de viață cu speranța că va putea asigura celor trei copii o viață mai bună și lipsită de griji.

Deși o boală cruntă îl măcina de mult timp, bărbatul nu și-a mai văzut copilele crescând iar dorința sa pe care începuse să o contureze Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației Grup Civic Botoșani, începea să prindă contur. Chiar bărbatul dacă nu și-a mai văzut visul împlinit, și anume acela de a  avea o baie și o cameră, Daniel Câșlariu încearcă să îi ducă visul la bun sfârșit pentru a putea trăi în condiții decente cele trei fetițe rămase orfane. Pentru ca acest lucru să devină posibil, este nevoie în continuare de ajutorul semenilor care, din puțin lor, vor putea ajuta acești copii mai puțin norocoși.


Apreciază și distribuie !

În aceste momente, familia se află în imposibilitatea de a-și înmormânta tatăl din cauza problemelor financiare, iar cei care pot și vor să ajute, o pot face prin intermediul Asociației “Grup Civic” Botoșani.

“Din păcate astăzi după multă suferință, Paul Cozma în vârstă de 41 de ani, din comuna Cristești, satul Oneaga, a pierdut lupta cu o boală cruntă și anume cancer de colon. Încercările mele disperate de a-i îndeplini ultima dorință, cea de a avea o baie și o cameră, se pare că au eșuat. Mi-am dorit enorm de mult să trăiască ca să poată vedea că dorința lui devine realitate datorită unor oamenii cu suflet mare care au donat din puținul lor. În momentele acestea familia se vede neputincioasă în fața acestui necaz și le este imposibil să îl conducă pe ultimul drum pe Paul din cauza faptului că nu au cele necesare pentru înmormântare. Rugămintea mea este ca dumneavoastră să distribuiți în speranța că va dori cineva să ne dea o mână de ajutor. Daca doriți să ne ajutați cu ce puteți dumneavoastră vă rog să mă contactați la numărul de telefon 0759 362 916. De asemenea țin să îi mulțumesc frumos domnului director Narcis Dreţcanu care se va ocupa de actele necesare pentru ca cele trei fetițe să beneficieze de pensie de pe urma tatălui. După înmormântare tatălui Asociația GRUP CIVIC Botoșani va continua lucrările la familia COZMA până le vom finaliza”, este mesajul transmis de Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației “Grup Civic” Botoșani.