Ultima oră! Cele trei zile fără restricţii nu vor mai fi. Ce spune Raed Arafat despre noi restricţii

Atât Guvernul, cât şi Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă se reunesc joi pentru a căuta soluţia reglementării celor 3 zile fără restricţii dintre starea de urgenţă şi starea de alertă

Executivul se va întruni joi la ora 11:00 şi va stabili ce soluţii pot fi adoptate pentru a nu exista un vid legislativ peste weekend, în condițiile în care starea de urgenţă expiră în noaptea de joi spre vineri.

Tot joi va avea loc o ședință a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a anunțat miercuri seară ministrul Sănătății. Nelu Tătaru a transmis că speră sa fie luate “decizii care vor crea și cadrul administrativ pentru a impune restricţii”.

Ce spune Raed Arafat despre noi restricţii

Legat de acest subiect, Raed Arafat declara miercuri seară că “Primele măsuri care se iau sunt cele cu risc limitat. După asta începi să iei şi alte măsuri de relaxare. Riscul este că dacă sunt luate toate măsurile toate deodată, este că urmează să luăm măsuri serioase de închidere. Măsurile serioase sunt cu impact mare pe economie. Deschiderea economiei trebuie să fie strict cu respectarea unor reguli”.

Arafat mai spune că CNSSU poate lua unele decizii în privinţa viitoarelor restricţii. ”Clar că unele propuneri (din Legea privind starea de alertă – n.r.) sunt la presiunea unor entităţi, unor grupuri. Trebuie să vedem cum vom rezolva această problemă. Am văzut că sunt locuri unde se spune că pot, asta înseamnă că CNSSU poate să spună nu, cum ar fi terasele. Dacă scrie pot sau se poate, asta înseamnă că avem loc de discutat”, a declarat Arafat.


Apreciază și distribuie !

Legea privind starea de alertă, adoptată miercuri

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul Guvernului privind măsurile prevăzute în timpul stării de alertă, fiind făcute mai multe modificări.

După votul din Camera Deputaților, care era for decizional în acest caz, vineri, documentul ar trebui promulgat și de președintele Klaus Iohannis.

Din legea adoptată miercuri seară a fost scos amendamentul propus de PNL care prevedea intrarea imediat în vigoare a legii. Potrivit Constituţiei, orice act normativ intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau ulterior.

De ce există 3 zile fără restricţii

Proiectul va aştepta la Parlament două zile – termen în care acesta poate fi atacat la CCR, iar apoi va fi transmis spre promulgare preşedintelui. După ce preşedintele promulgă proiectul, e nevoie de alte trei zile pentru a intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Astfel au apărut, între momentul în care expiră starea de urgenţă şi cel în care începe starea de alertă, cele 3 zile fără restricţii. Autoritățile caută însă soluţii, pentru aceste zile să nu ducă la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19.

loading...