ULTIMA ORĂ! Tot mai multe școli trec în SCENARIUL 3. Ce presupune acesta?

Creșterea tot mai mare a cazurilor de coronavirus determină autoritățile să adopte noi măsuri. Mai ales în cazul școlilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării transmite că un număr de 378 de unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3.

Scenariul roșu, predominant în școli
Tot mai multe școli au trecut în scenariul roșu, adică la învățământul online din cauza numărului mare de cazuri covid. Sunt peste 300 de unități de învățământ din țară unde se predă astfel, transmite Ministerul Educației, informează capital.ro.


Apreciază și distribuie !

Situația școlară la nivel național
12.307 unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
4.971 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
378 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
„Menţionăm că, dintre cele 378 de şcoli, doar 179 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferenţa de 199 de unităţi de învăţământ rezultă ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care acestea funcţionează şi/sau a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, transmite Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Cazuri covid la nivel național
Alte 3.130 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România și a fost atins un nou record absolut, bilanțul ajungând la 145.700, potrivit datelor raportate joi de Grupul de Comunicare Strategică. Este pentru prima dată de la debutul pandemiei în țara noastră când este depășit pragul de 3.000 de îmbolnăviri. În ultimele 24 de ore au fost făcute 30.191 de teste, număr record. În ultima zi s-au înregistrat alte 44 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 607 pacienți, în scădere față de ziua precedentă, când erau 612.