Vești bune! Vârsta de pensionare scade pentru mii de români

0 4.488

Anul 019 a venit cu o serie de modificări,astfel, potrivit noii Legi a Pensiilor, această categorie de români se va putea pensiona mai devreme.

Noua lege a trecut de cele două Camere ale Parlamentului și așteaptă să fie aprobată de președinte.

Clovnii intră în categoria celor care au o meserie grea şi, ca atare, statul le permite retragerea timpurie din câmpul muncii, alături de mai multe alte meserii „artistice” precum: dansatorii, acrobaţii, călăreţii de circ, dresorii de animale salbatice, soliştii vocali de operă, instrumentiştii la instrumente de suflat, balerinii sau cascadorii.
Astfel, la doi ani lucraţi în asemenea „condiţii grele”, se primeşte o „reducere” de un an. Adică în loc să se pensioneze la 65 de ani, se poate pensiona la 64 (dacă este bărbat). Dacă este femeie, se poate pensiona la 62 de ani, în loc de 63.

După 24 de ani lucraţi în condiţii speciale, pensionarea se poate face cu 12 ani mai devreme. Adică 53 dacă este bărbat şi 51 de ani dacă este femeie.
Sursa: bugetul.ro

Modificări ce vor fi aduse din 01.09.2021 la condițiile de pensionare pentru femei:

1. Stagiul minim de cotizare va fi de 15 ani însă acesta nu conține stagiile asimilate ( Ex : perioada studiilor superioare) , urmare stagiul minim și obligatoriu pentru a accesa o formă de pensionare va trebui să fie realizat prin contribuție efectivă.

2. Femeile care au născut și crescut 3 sau mai mulți copii, până cel puțin la varsta de 16 ani, vor avea o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani pentru primii 3 copii ( 6ani) la care se adaugă câte 1 an pentru ceilalți copii, desigur condiția de vârstă (16 ani) trebuie îndeplinită și ca mama să aibă realizat minim 15 ani de stagiu contributiv la data solicitării pensiei. Această reducere de vârstă nu se cumulează alte reduceri prevăzute în lege (grupe superioare sau pensionare anticipată).

09.11.2018 Guvernul României modifică vârsta standard de pensionare, doar la cererea femeilor, până la maxim 65 de ani(67 de ani în mediul sanitar). Astfel printr-o ordonanță de urgență, ce urmează a fi publcată în Monitorul Oficial, se modifică :

În Litera c) a alineatului (1) a articolului 56 va avea următorul cuprins:

”c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II.”
2. După alineatul (2) al articolului 56 se introduce un alineat nou, alin. (3), cu următorul cuprins: ”(3) Angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condițiile prevăzute la lit. c), teza întâi. ”

Observații: Vârsta standard de pensionare, cf Anexei Nr 5 din Legea 263/2010, este acum de 61 de ani iar stagiul complet de cotizare este 31 ani, astfel că din 1 ianuarie 2019, încetarea de drept a raporturilor de muncă nu mai poate fi realizată dacă angajata solicită continuarea activității profesionale .

Pentru femeile care muncesc în domeniul sănătății varsta de pensionare poate fi amânată până la 67 de ani.

loading...

Leave A Reply

Your email address will not be published.