Vulpița și Viorel, de la Acces Direct, confirmați cu COVID

Vulpița a creat panică la Acces Direct, după ce a acuzat dureri în zona abdominală, vărsături și febră, de când s-a întors din Blăgești. Femeia a fost plecată o săptămână și s-a întors la București cu trenul

Update 18:47. Este oficial! Antena 1, prin intermediul spynews, a recunoscut că au fost descoperite cazuri de coronavirus la Acces Direct.

Mai multe vedete și angajați ai Antenei 1 au simptome de COVID-19, după ce, se pare că, au intrat în contact direct cu Vulpița. În plus, ediția de astăzi Acces Direct a fost înlocuită cu una înregistrată.

Coronavirus la Antena 1! Vulpița și Viorel au simptome
Potrivit wowbiz.ro, printre cei care au acuzat simptome specifice noului coronavirus, se numără și Viorel. El a fost cel care a anunțat că Vulpița nu se simte bine, încă de ieri.

Starea de sănătate și problemele cu care se confruntă Vulpița au creat o adevărată panică în televiziune. Inclusiv șoferii și cameramanii sunt speriați, pentru că cei mai mulți dintre ei au intrat în contact direct cu ea.


Apreciază și distribuie !

Se pare că, dintre aceștia, doi șoferi și doi cameramani ar avea simptome specifice. De asemenea, un reporter, care a intrat în contact cu Vulpița, are și el stări specifice virusului ucigător.

Ediția de astăzi Acces Direct a fost una înregistrată. În colțul imaginii, se poate vedea că este o ediție de weekend.

Vulpița a fost plecată în Vaslui, în satul natal, pentru o săptămână, deoarece voia să își vadă copilul. S-a întors în București cu trenul și de când a revenit în Capitală, a acuzat dureri abdominale mai întâi, apoi, greață și febră.

După șase luni în care a locuit la București și a apărut seară de seară la Acces Direct, Vulpița a devenit un fel de vedetă pentru sătenii din Blăgești. Astfel că, Veronica Stegaru a fost luată cu asalt odată ce a ajuns acasă. Oamenii din sat au mers la ea în poartă pentru a o vedea.

Pe de altă parte, Vulpița ar fi avut ceva probleme cu tatăl ei care nu este deloc de acord cu ce fac Veronica și Viorel la București.